Filmarea nu a fost conformată oficial de armata rusă și nici de reprezentanți ucraineni, iar veridicitatea ei a fost contestată pe rețelele de socializare. În imagini, niciunul dintre soldații care defilează cu mâinile ridicate nu poartă vreun însemn distinctiv legat de apartenența lor la vreo armată.
Nu au putut fi stabilite cu exactitate nici locația și data la care a fost realizată filmarea.
„267 de pușcași marini din batalionul 503 (alocați regimentului 36 infanterie navală) s-au predat astăzi forțelor armate ruse la Mariupol. Aceasta este o alegere foarte corectă și informată!
Am apelat întotdeauna la armata ucraineană cu propunerea de a se preda și, împreună cu armata rusă, de a restabili ordinea în țară, de dragul vieții pașnice și pentru oprirea îndelungatei suferințe a poporului ucrainean.
267 de persoane au auzit acest apel. Familiile lor nu mai trebuie să-și facă griji pentru ei. Sunt complet în siguranță.
Fac un apel la cei care stau încă pe gânduri. Nu ne luptăm cu civili. Ne luptăm cu bandiți, naziști, azovi și șaitani, care nu vor aduce nimic bun nici rușilor, nici ucrainenilor.
Treci de partea dreaptă!”, a scris Kadîrov.
Adam Delimkhanov, deputat cecen al Dumei de Stat a Federației Ruse, șeful operațiunilor cecene la Mariupol, le-a vorbit apoi așa zișilor prizonieri, într-un hangar. El a promis că, în urma operațiunii speciale, toate unitățile ucrainene de „Bandera și naziști” vor fi distruse. Soldații prezentați drept prizonieri ucraineni au strigat la finalul discursului „Ahmat este puterea”, cu referire la Ahmat Kadîrov, tată lui Ramzan, fos tlider cecen asasinat la Groznîi de islamiștii ceceni, în 2004.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia