Gărzile Galeze, în ţinuta de paradă cu tunici roşii şi căciuli din blană neagră, au defilat şi au prezentat onorul păstrând tot timpul o distanţă de doi metri între soldaţi, conform normelor de evitare a contaminării cu coronavirus.

Regina şi soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, care a împlinit miercuri 99 de ani, sunt izolaţi la castelul Windsor din martie, deoarece vârsta înaintată îi încadrează în categoria cea mai vulnerabilă la COVID-19, epidemia în urma căreia au decedat până acum peste 41.000 de britanici. Prinţul nu a asistat la parada de sâmbătă, transmisă în direct de BBC, potrivit Agerpres.

Data reală de naştere a reginei este 21 aprilie, dar este aniversată oficial, conform tradiţiei, în a doua sâmbătă din iunie. Ceremonia nu a mai avut loc la Windsor din 1895, când a fost onorată regina Victoria, stră-străbunica actualei suverane.

Ceremonialul Trooping the Colour datează din secolul al 18-lea şi are loc de obicei pe terenul de paradă al Gărzilor Călare din apropierea palatului Buckingham, reşedinţa londoneză a reginei. Denumirea se referă la transmiterea drapelului regimentului şi purtarea lui prin rândurile soldaţilor. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News