La Londra e cald. Atât de neașteptat de cald încât toată lumea stă întinsă și pe cele mai mici petice de iarbă, iar terasele sunt pline. În Kings Cross este aproape seară. Și la masa de lângă Remus Robu, un grup de muncitori români de pe șantier sporovăiesc la bere. Când termină, aruncă dozele la coș. Și Remus își amintește cum și el termina seara târziu o zi istovitoare pe șantierele din Londra și cum creștea în el ambiția. Ambiția de a face mai mult, de a fi mai mult. Asta se întâmpla în urmă cu 23 de ani.
Acum, Remus Robu este avocat în Marea Britanie și a bifat în palmares un succes răsunător: un proces cu o despăgubire uriașă, de câteva milioane de lire. „Clientul meu este un român care lucra pe șoseaua de centură a Londrei când un șofer a pierdut controlul unui camion, ca urmare, clientul meu a fost lovit, trauma a fost suferită la nivelul picioarelor și din păcate, cu toată asistența medicală oferită atunci, tragic, dar picioarele nu au mai putut fi salvate. Nu cred că a fost în interesul lui să fie compensat imediat, pentru că trebuia să ne asigurăm că va primi asistența necesară pentru restul vieții, protezele necesare. A fost singura persoană, singurul civil, care a primit ultimul tip de proteze, că marea majoritate care primesc aceste proteze sunt soldații. Și aceste proteze sunt foarte scumpe, undeva la 50 de mii de lire o proteză, în cazul lui a fost dublu și bineînțeles că a trebuit să ne asigurăm că va primi compensația pe tot restul vieții. A fost o luptă de patru ani și jumătate, deci destul de lungă, dar cum am zis, cu un rezultat îmbucurător atât pentru noi, cât și pentru victima acestui accident”, povestește profesionist avocatul român la Londra. Și completează: „Rezultatul, fără prea multă îndoială, pentru cineva cu vătămările pe care le-a suferit el sunt un record pentru Marea Britanie.”
„Când plouă, ne duce dorul în România”
Vocea i se încălzește când vorbește despre România. Spune că îi e dor de tot și în privința reîntoarcerii, experiența l-a învățat ca „niciodată să nu zică niciodată”. Dar viața lui are un rost în Londra. „Când nu plouă, viața mea aici e minunată. Când plouă ne duce dorul în România, mai ales în perioada de vară. E o viață agitată, în care trebuie să fii atent la ce faci, e stresantă, dar bineînțeles că are și beneficiile și satisfacțiile ei. La fel ca și în România, cred”, spune cu modestie Remus.
„Aceste terase erau niște fabrici în paragină, uite cum le-au reabilitat”, îmi face un tur al zonei. Nu mai locuiește aici, dar îl încearcă destule amintiri. „Am venit în 1995. Am început să lucrez inițial la un restaurant, după aceea am lucrat chiar și pe șantierele din Marea Britanie, până să încerc să studiez Dreptul, apoi am început să lucrez cu un cabinet de avocatură ca interpret și după aceea mi-am terminat restul de studii, tot trainingul care trebuie să fie făcut aici și sunt calificat de câțiva ani în Marea Britanie, cu studii în Londra”, explică românul traseul urmat.
Acum marele avantaj pe care îl are în profesia sa este tocmai faptul că este român și pot apela conaționalii la el cu încredere și le poate explica spețele mult mai bine decât ar pricepe de la un avocat britanic. Este specializat pe cazurile de compensație în cazul accidentelor de muncă sau rutiere. Și în scurtă vreme, Remus Robu își va deschide și un cabinet de avocatură într-un cartier cu mulți români. „E un job care poate să-ți ofere satisfacții, la final de caz ai satisfacția că poți să-ți iei clientul în brațe și să vezi că are lacrimi, că am luptat împreună”, spune cu pasiune bărbatul.
Citește și: Cinci mituri despre sănătatea pielii, demontate de „polițista cosmeticelor”, Paula Begoun