- Agenția Națională de Transplant lămurește, prin reluarea unui punct de vedere transmis în 2016 de Institutul de Urologie (ICUTR) din Cluj, misterul cazului Gabriela Popa: la Ziua Recunoștinței în Transplant au fost invitați și pacienți de pe lista de așteptare.
- În așteptarea organului salvator, viața femeii a fost un calvar. Tratamentul cu imunosupresoare, prescris de un medic de la Spitalul Județean din Cluj, a îmbolnăvit-o de Zona Zoster.
- La Spitalul Municipal din Bârlad, de la aparatul de hemodializă, Gabriela s-a infectat cu virusul hepatitei C.
- După atâția ani de dializă, venele Gabrielei au început să se calcifieze. Din cauza celorlalte boli, nu poate fi supusă unei operații de by-pass.
- Acum doi ani, femeia din comuna Șuletea a suferit și un atac vascular, pe partea stângă. Ambulanța a ajuns după o oră și jumătate.
- După ce Gabriela și-a rugat tatăl și pe cei șase frați și surori să-i doneze un rinichi, aceștia n-au mai vorbit cu ea.
Dacă eu nu aveam viața asta cu dializa, poate eram mai veselă. Sunt o fire tristă din cauza situației mele. Nu am alte probleme, dar asta m-a dat la pământ, uite așa trăiesc din zi în zi.
„După ce am trecut de șoc, ne-au adus un psiholog”
Gabriela Popa a fost diagnosticată cu insuficiență renală cronică în anul 2000, pe când avea doar 29 de ani. A fost un șoc să afle că viața ei depinde de un aparat cu tuburi și ace, aflat departe, la oraș. În primul moment, a refuzat să meargă la dializă. Apoi, durerile insuportabile au convins-o: „M-am dus de bună plăcere”.
S-a temut să nu-și piardă mințile. Abia acum, de câțiva ani, clinica privată unde face dializă le-a pus la dispoziție un psiholog. „I-am zis că acum e prea târziu, m-am ținut pe picioare singură”.
„Tristă am fost mereu, dar asta m-a pus la pământ”
Face trei ședințe de dializă pe săptămână. Știe că tinerii au prioritate la transplant. Fiecare an, fiecare zi îi scad șansele de supraviețuire în jungla de documente a ANT.
Gabriela obosește repede și nu poate ridica greutăți. Face treabă în casă, gătește, spală vase, întinde rufe. „Noroc că am mașină de spălat. Nu pot sta mult în picioare”. De asta nu se duce nici la biserică.
E înțepată și tăiată pe ambele brațe. „Cu mâinile astea nu pot face nimic”.
Nu poate sta nici la căldură mare, nici la frig, din cauza problemelor cu inima.
„Dacă eu nu aveam viața asta cu dializa, poate eram mai veselă. Sunt o fire tristă din cauza situației mele. Nu am alte probleme, dar asta m-a dat la pământ, uite așa trăiesc din zi în zi”, explică ea.
Abandonată și de sistem, și de rude
Un motiv de tristețe e și faptul că, după ce s-a îmbolnăvit, tatăl și frații au abandonat-o pe Gabriela. Când i-a cerut să-i doneze un rinichi, tatăl nu i-a mai vorbit jumătate de an.
Cei șase frați și surori nu-i mai vorbesc nici ei, din același motiv. Unii stau în același sat. „Nu vreau de la ei nici pâine, nica nu vreau. Dar mă doare”.
Nici dinspre consăteni nu primește compasiune, „ei cred că boală e să stai la pat, nu ce am eu”.
Singur, primarul Ciprian Tamaș e de partea Gabrielei. Își reproșează că, din 2016, când a fost ales, nu a făcut destul să o ajute pe femeie. A cerut în numele ei audiență la ministrul sănătății, Sorina Pintea.
Grija zilei de mâine
Satul Șuletea, județul Vaslui se află la aproximativ 34 de kilometri de Bârlad, acolo unde Gabriela Popa merge la dializă. Drumul e parțial asfaltat.
Când am vizitat-o pe Gabriela, pe strada înclinată din fața porții ei, o căruță trăgea un microbuz, la care împingeau de zor trei oameni. Era gheață și mașina tot aluneca la vale.
Gabriela are asigurat transportul la dializă, dar orice vehicul depinde de vreme.
Mai ales iarna, Gabriela stă cu grija că se strică drumul și ratează ședința. E o teamă comună printre bolnavii din România. „La ora 6.00 trebuie să plec la dializă și nu dorm toată noaptea, stau să mă uit pe geam: mai ninge, mai plouă, viscolește…”, povestește femeia.
„Dacă ratezi o ședință, nu mori, dar nici bine nu ți-e. Dacă ratezi două, trei, la rând, dai colțul”.
Hepatită, accident vascular și un pic de noroc
Gabriela Popa are doi copii, un băiat de 29 de ani, care locuiește cu ea, și o fată în vârstă de 25 de ani, plecată în Franța, „după un băiat”. Soțul Gabrielei ține casa și duce greul treburilor gospodărești.
Dializa îndelungată i-a distrus Gabrielei sistemul vascular. Are o bucată de venă calcifiată, lângă inimă. Dar nu poate trece printr-o operație de by-pass din cauză problemelor renale.
A avut și un accident vascular în urmă cu câțiva ani. Ambulanța a venit după o oră și-un sfert. „Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, am scăpat”.
Pentru hepatita C, contractată când făcea dializa la stat, la Bârlad, începe tratamentul în primăvară.
„Sunt descurajată. Unii primesc un rinichi în trei zile, eu aștept de ani buni, deci adio!”, spune Gabriela Popa. „Asta este situația”. Durata medie de așteptare pentru un transplant renal în România este de doi-trei ani.
E încă pe listă, dar «destul de jos»
Gabriela Popa a rămas pe lista de așteptare a Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, dar „se află destul de jos”, spune purtătorul de cuvânt al Institutului, medicul Gheorghiță Iacob.
„Într-un sistem abuziv, în care pacienții nu au nici o reprezentare, nu sunt informați, ajungi să crezi că medicii îți vor răul. Încercăm să schimbăm asta, să îi sunăm noi pe oameni, să le amintim de analize, să ținem noi mai bine legătura cu ei”, ne-a declarat medicul Iacob.
Conducerea ICUTR Cluj a fost schimbată la începutul lui 2017, după ce DIICOT a declanșat ancheta vizându-l pe fostul director Mihai Lucan.
ANT: „La Ziua Recunoștinței erau chemați și pacienți netransplantați”
Și conducerea Agenției Naționale de Transplant confirmă prezența Gabrielei Popa pe lista de așteptare. Directorul ANT, medicul Anca Baculea, lămurește și invitația bizară la Ziua Recunoștinței în Transplant, insistând că agenția nu s-a implicat în organizarea evenimentului. ANT invocă răspunsul ICUTR dat în 2016 fostului minstru al sănătății Vlad Voiculescu: la simpozion sunt chemați și pacienți din lista de așteptare.
Citește și: