„În explicația foto, se preciza că era vorba de o fetiță infectată cu HIV, abandonată la naștere, într-un spital din România. Soțul meu s-a hotărât să o caute pe copilă și să o adopte. În mod miraculos, a izbutit să o găsească, în București. Tot prin miracol, Mino a obținut o decizie în instanță pentru adopție internațională. Comunismul abia căzuse în România”, povestește Silvia Saini Damato, o italiancă micuță, în ținută sport. Are un aer fragil, dar îți simți toate oscioarele când îți strânge mâna.
Insomnia unui jurnalist
„Andreea a devenit fiica lui Mino. A început să se ocupe de ea. La 3 ani, nu vorbea, nu mergea. Avea teribile crize de furie. Soțul meu se gândea și la ceilalți copii, colegii de spital ai Andreei. Nu putea dormi, se frământa, căuta o soluție să-i ajute și pe ei”, spune Silvia Saini Damato.
Vedetă TV, Damato a strâns, între 1990 și 1994, donații
importante pentru orfanii din spitalele bucureștene: medicamente, alimente,
jucării, haine, aparatură medicală. Apoi a venit el însuși în România, unde a înființat,
în 1995, fundația Bambini in Emergenza. A amenajat la Singureni, Giurgiu, un
centru pentru copiii pe care nu-i dorea nimeni, nici măcar sistemul.
Damato s-a stins din viață în 2010. Proiectul său umanitar deja schimbase lumea pentru zeci de copii.
Măicuțele sunt „mămici”
Singureni e un sat la 40 de kilometri de București. Printre case bătrânești, cu bolte de viță-de-vie, se află căsuțele Bambini in Emergenza. Poarta e păzită de Pufarina, o cățelușă cu blana de câlți, căreia nimeni nu-i știe vârsta exactă.
Centrul-pilot Andreea Damato cuprinde șapte case familiale, o clădire administrativă, un laborator de analize, un cabinet stomatologic, ambulatorii de ORL, dermatologie și fizioterapie și o biserică la care vin să slujească și preoți ortodocși, și preoți catolici.
Foarte popular este părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. „Pentru că ne aruncă uite-așa, în sus și ne prinde”, povestește un băiețel dolofan, în tricou albastru.
Între căsuțe, sunt amenajate spații pentru joacă, tobogane,
leagăne, gropi cu nisip, foișoare. Bicicletele și trotinetele copiilor se
odihnesc pe un stativ, cât durează
masa de seară. Cei măricei mănâncă așezați la măsuțe din lemn colorat. În
fiecare zi, un copil e de serviciu, la pus tacâmurile. Sugarii așteaptă în
premergătoare să vină biberoanele pline.
Peste o sută de copii abandonați au trecut prin acest centru, de la înființare. Mulți dintre ei au fost integrați în societate, doar câțiva au rămas, și după vârsta de 20 de ani, în grija fundației.
Cu cât un copil stă mai mult în centru, cu atât se integrează mai greu în societate. Ne dorim să locuiască în familii, într-un context normal
– Silvia Saini Damato
„A fost greu să aducem personal aici, într-un sat, dar până la urmă am reușit să formăm o echipă de oameni pasionați”, spune Silvia Saini Damato, președinta fundației.
Pentru o parte
dintre cei 30 de copii aflați în grija centrului au fost găsite familii de
plasament. De ceilalți, cu vârste de la șase luni la 13 ani, se ocupă
îngrijitori, psihologi, educatori, medici și două călugăriție franciscane, care
sunt numite “mămici”.
Bucuria amară a întâlnirii cu mama
„Încercăm să facem un program personalizat, educațional, medical și, mai ales, afectiv pentru fiecare copil. Pentru că din spital ajung la noi cu o serie de probleme, care trebuie rezolvate și monitorizate. Toți poartă cu ei trauma abandonului, asta e marea problemă cu care ne luptăm zilnic”, spune președintele Bambini in Emergenza.
Recuperarea decurge mai lesne în mijlocul unei familii. Familie adoptivă sau de plasament. Sau, pentru cei mai norocoși, chiar familia de bază.
Silvia Saini Damato le-a căutat pe mamele naturale, “e o treabă foarte complicată, care durează cu anii. În colaborare cu autoritățile, am reușit să dăm de 90 la sută din aceste mame, răspândite prin toată România”.
Să dai de mamă e
una, să construiești o legătură între mamă și copil, alta.
„Prima întâlnire dintre copil și mamă e, mereu, foarte emoționantă, dar și foarte amară. Copilul are așteptări uriașe legate de această mamă, pe care o credea o zână, o persoană foarte frumoasă. Și se trezește în fața unei femei modest îmbrăcate și care, la 40 de ani, pare deja trecută prin viață. Nu e doar o diferență de generații, ci o diferență de lumi. Iar amărăciunea vine din faptul că își dau seama, copilul și mama, că sunt doi străini, că nu e nici o legătură între ei. După cuvintele de salut, nu mai au nimic să-și spună”, adaugă Silvia Saini Damato.
Ce nu pot medicii, poate iubirea
Relația mamă-copil trebuie construită de la zero. Abia după mai multe întâlniri, după mai multe weekenduri petrecute în sânul familiei, după vacanțe de Crăciun împreună, copilul cere să plece, să locuiască împreună cu mama lui. În cazurile în care e posibil, pentru că nu toate mamele sunt dispuse să-și ia în primire copilul, în noua lor familie.
„Pe acele mame le-am pus să le explice ele celor mici de ce nu pot veni cu ele acasă. Altfel, copilul ar da vina pe noi, că-l împiedicăm să stea cu mama lui”, explică Silvia Saini Damato.
Să adopți un copil presupune mult curaj. Să adopți un copil cu probleme, al cărui istoric menționează o mamă seropozitivă, de pildă, presupune o minune.
Silvia Saini Damato e optimistă: „Zilnic, ni se întâmplă lucruri frumoase. Sunt faimoasele miracole ale iubirii. Când medicii ne întreabă: cum ați făcut? Uitați-vă la copilul ăsta, cât s-a schimbat! Cum am făcut? Iubirea a făcut asta”.
Discriminați din
frică
Silvia Saini Damato speră că, într-o bună zi, fundația va
deveni autonomă financiar. Acum se susține din donații și dintr-un parteneriat
cu Protecția Copilului.
„Acum câteva zile, mi-a scris o persoană pe care n-o cunosc. N-a venit aici, la Singureni. A făcut o donație importantă pentru fundație. Pe mine, astfel de gesturi mă responsabilizează. Sunt oameni care, deși nu au văzut, cred în noi. Nu e ușor. De obicei, e invers: întâi vezi, apoi crezi”.
Relația cu autoritățile a fost foarte dificilă la început, povestește șefa Bambini in Emergenza, „a fost vorba de o adevărată luptă pentru supraviețuire”.
Acum, fundația are relații bune cu autoritățile centrale de la București. Dar la nivel local, în comună, „încă avem probleme mari. În școala din sat, ani buni nu am putut să ne ducem copiii. Nici la grădinița din sat”.
De ce? Pentru că părinții celorlalți copii s-au temut. “Situația e la fel și în Italia. Cu Andreea, soțul meu a întâmpinat greutăți mari. I se spunea să țină sub tăcere faptul că e un copil seropozitiv, adaugă ea.
„Din păcate, societatea nu a depășit frica irațională de HIV. De ce să nu spui că e seropozitiv? Hepatita se transmite mult, mult mai ușor. Noi suntem dovada vie că nu te molipsești dacă trăiești lângă un copil seropozitiv”, mai spune Silvia Saini Damato.
Din când în când, prin deșertul spaimelor colective, străbate câte o veste de la umanitate:
„Avem mame care au preluat copii seropozitivi, în plasament, sau chiar au adoptat. Există. Puține, dar există”.
Un munte de hârtii, o
mare de așteptare
Ce are deosebit fundația condusă de Silvia Saini Damato? Faptul că ține cont de nevoile diferite ale fiecărui copil, de povestea lui de viață, de problemele lui, de personalitatea lui.
Nu e ca în centrele de plasament, unde copiii sunt îngrijiți la grămadă. Aici copiii primesc, pe lângă masă, casă și educație, și atenție, și afecțiune.
Tania Stănescu a venit să lucreze la Bambini in Emergenza în 2008. Se ocupă de partea administrativă. De actele pentru adopții, pentru plasament, de relația cu autoritățile. Copiii s-au prins care-i rolul ei, de aceea o întreabă, de câte ori o văd prin curte: Mi-ai găsit părinți? Când vine o mamă pentru mine?
„La sfârșit de săptămână, vin în vizită oameni care doresc să adopte. Sau doresc să ajute. Cele mai multe vizite le avem în preajma Sărbătorilor”, spune directoarea Bambini in Emergenza.
Criză de asistenți
maternali
O mare problemă, spune Tania Stănescu, e lipsa resurselor umane, disponibile să facă munca de asistent maternal.
„E tot mai greu să găsim familii cu adevărat potrivite, care să facă munca asta doar în interesul copilului. În zece ani, am reușit să recrutăm zece familii excelente. Dar de doi ani, am găsit o singură familie. Formatori profesionali pentru asistenți maternali sunt foarte puțini”.
Directoarea Fundației Bambini in Emergenza adaugă că asta e problema întregului sistem de Protecția Copilului: “Exact în această perioadă e un program pe fonduri europene, de la nivel central, și Ministerul Muncii și Protecția Copilului caută asistenți maternali și nu găsesc. Au trimis către toate primăriile din județ și au găsit foarte puțini candidați”. Un asistent maternal este plătit cu salariul minim pe economie.
Adevărata problemă a acestor copii e abandonul. Asta lasă semne. Problemele de sănătate se rezolvă cu un cocteil de medicamente, o dată pe zi, și un control medical, o dată la trei luni
– Silvia Saini Damato
Rata abandonului a rămas neschimbată. Copiii continuă să fie
“uitați” în spitalele din București.
„Partea bună e că acum micuții nu mai trebuie să stea atât de mult în spital, câte un an, un an și jumătate. Îi putem prelua mai repede”, spune Tania Stănescu.
Partea descurajantă e că legislația se schimbă foarte des.
“Deja nu mai pot visa la mai puțină birocrație. Tocmai când visam mai frumos, s-a schimbat iar legislația. S-au schimbat standardele de calitate pe servicii, trebuie refăcut regulamentul de ordine interioară, metodologia. Chiar când credeam că ne-am clarificat, ne-am reacreditat, ne-am relicențiat, vin alte schimbări. Încă nu se aplică, ne-au dat șase luni să ne punem în ordine, pe standardele noi”, adaugă ea.
Copilul X, rătăcit printre ștampile
Fundația Bambini in Emergenza a apelat la un avocat pro bono pentru a ține pasul cu modificările legislative abundente.
“Nouă și celor ca noi nu le cere nimeni părerea despre proiectele de lege în domeniu. De aceea, tot ce s-a legiferat a fost teoretic, fără legătură cu practica. E aceeași poveste, îmbrăcată altfel, sunt alte formularele, din ce în ce mai multe”, spune Tania Stănescu.
Pentru copiii de la Singureni, legile românești prevăd foarte puține soluții sau deloc. Iar autoritățile îi fac uneori “dispăruți” din sistem pe micuți:
„Sunt copii care ajung la noi drept Copilul X. Nimeni nu se mai interesează de ei, statul uită să le înregistreze nașterea. Apoi, același stat spune că, dacă lipsesc cele trei ștampile din dosar, nu poate acorda nici unul dintre ajutoarele de care copilul are dreptul prin lege”, mai spune Tania Stănescu.
De ce are nevoie fundația din Singureni?
“De forță, de energie”, spune Tania Stănescu. Și de două mame, pentru doi copii tot mai nerăbdători, care aleargă la poartă într-un suflet, de câte ori Pufarina anunță oaspeți.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!