,,Noi întotdeauna am trăit cu spiritul românesc în Basarabia. Suntem foarte năcăjiți, oblăduiți (…) Țara și unirea. Năzuința noastră e România Mare. De la Nistru pân la Tisa, tot românul plânsu-mi-sa că nu mai poate străbate de atâta străinătate”, termină un moldovean, recitând, pledoaria lui pentru unire. A venit din satul Soroca alături de câțiva prieteni și vede unirea, la fel ca mulți alții, drept o salvare pentru Republica Moldova.
,,E o necesitate acută. Ea trebuie făcută. Pentru că noi altă ieșire nu avem”, adaugă bărbatul. Iar ,,ieșirea” înseamnă despărțirea de sărăcie. După aproape 27 de ani de independență a țării, mulți moldoveni se întorc la ideea unirii nu doar ca la o rană istorică, dar și ca la o cale pragmatică de a scoate țara din sărăcie. Varianta pe care o propun partenerii internaționali și guvernele, integrarea în Uniunea Europeană, este anevoioasă, cere disciplină, progres, luptă anticorupție și nu se zărește la orizont.
Cu muzică patriotică pe fundal, mii de oameni au venit, sâmbătă, în Piața Marii Adunări Naționale pentru a cere unirea, cu două zile înainte să se împlinească 100 de ani de când Basarabia devenea parte a României. Cele mai optimiste așteptări vorbeau despre prezența a o sută de mii de oameni, dar momentul nu a avut parte de nici măcar un sfert din acest număr.
Rândurile au fost îngroșate de zecile de autocare pline de români venite special pentru acest eveniment. Majoritatea erau activiști și membri ai unor organizații unioniste. A fost prezent și fostul jurnalist Mălin Bot, cel care a devenit o prezență aproape inerentă la manifestații, indiferent de natura lor.
Pe o scenă imensă, amplasată în fața guvernului, au urcat primari din Republica Moldova care își doresc unirea și figuri mărginașe sau controversate ale politicii din România care declară că susțin cauza unirii. Între alții, au putut fi văzuți Dan Tudorache, primarul sectorului 1 din București, Liliana Mincă, fost membru PPDD, acum în ALDE, sau Daniel Gheorghe, un liberal ultranaționalist și susținător al Coaliției pentru Familie.
De altfel, alături de drapelul României, deasupra miilor de capete din Piață erau fluturate steaguri cu însemnele Partidului Național Liberal sau al altor formațiuni, dar și simboluri ale organizației Noua Dreapta. Reprezentanții acesteia din urmă ne-au declarat că au venit în număr de 200 de la Chișinău.
La un moment dat, pe scenă a luat cuvântul și Dan Barna, șeful USR, care însă a evitat să se refere la o posibilă unire, să ceară sau să facă promisiuni, rezumându-se la a încuraja ,,unitatea” românilor.
Cea mai aplaudată apariție a fost cea a fostului președinte Traian Băsescu. Oamenii au reacționat cu entuziasm când a apărut la microfron și l-au aclamat furtunos.
,,Unii spun că e greu. Nu le e ruşine? Dar acum 100 de ani românilor le-a fost mai uşor să facă Unirea? Nu, le-a fost mai greu şi au făcut-o! Avem obligaţia ca, astăzi, să o facem şi noi şi vă spun pentru ce: în primul rând, suntem singura ţară care mai acceptă să trăiască după voinţa lui Stalin şi Hitler. (…) Este o chestiune de demnitate naţională reîntregirea ţării”, a spus Băsescu, înainte să înceapă o ,,baie” de mulțime.
În tot acest peisaj se aflau și ei, oamenii din Republica Moldova care visează cu ochii deschiși la unirea cu România. Nu sunt puțini, însă sunt învinși de statistică atunci când vine vorba despre ponderea lor într-un eventual plan de unire. Adolescenți care speră la Universitățile din România, veterani de război care vor să vadă reîntregirea până mor și mame care sunt sigure că unirea este garanția unui viitor mai bun pentru copiii lor. Dincolo de simboluri, traume istorice și nostalgii, își doresc unirea pentru că o văd ca pe garanția unui trai mai bun. Într-o țară care își dă atât de armonios mâna cu sărăcia, unirea a devenit, în ochii celor care luptă pentru ea, o investiție în viitor.
Citește și:
Polițistul erou din Franța s-a căsătorit pe patul morții. Iubita lui a plâns pe tot parcursul ceremoniei
FOTO | Meteorologii din Marea Britanie anunță schimbări de temperaturi în România de Paște și Florii
Citește și: