ComenteazăÎn bucătăria din spatele bisericii din Gălăteni, fierb oalele și se încinge cuptorul. În fiecare dimineață, Laura și Mariana vin aici, își pun șorțurile și se apucă de gătit. Curăță, feliază, tranșează, condimentează. Și, mai ales, măsoară.
Înmulțirea pâinilor și caserolelor
Mâncarea trebuie să ajungă pentru 35 de porții. Voluntarele pregătesc zilnic două feluri pentru bătrânii și nevoiașii din sat. „Numărul crește pe zi ce trece, sunt tot mai mulți oameni care au nevoie de acest ajutor”, spune preotul Constantin Daniel Ivan. Ideea cu masa caldă împărțită în sat a fost a lui. Tot el se ocupă și de strânsul donațiilor pe pagina lui de Facebook.
Nu în toate zilele, sărmanii din Gălăteni sunt norocoși. De aceea, bucătăria are o cămară cu provizii: cartofi, ceapă, fasole, conserve, măsline, orez. Ce se poate păstra, în lipsa unui frigider. Când cămara se golește, preotul satului cumpără alimentele din banii lui.
Mâncarea este ambalată în caserole, „și astea costă”, oftează părintele Ivan. Apoi porțiile sunt distribuite de preot și de dascăl pe la case, să fie mâncarea caldă când ajunge la oameni.
Tot mai puțini, tot mai săraci
Gălăteni, cândva un târg celebru și în afara Teleormanului, suferă de aceeași soartă ca majoritatea comunelor din România: se depopulează. Populația a scăzut cu 300 de locuitori în ultimii 10 ani. Acum, în cele patru sate ale comunei trăiesc în jur de 2.900 de oameni. Cei mai mulți dintre ei, vârstnici, cu pensii mici, de agricultor. Tinerii rămași găsesc greu de lucru în zonă sau, dacă găsesc, sunt plătiți prost, la negru.
La început, preotul Ivan a strâns bani pentru a-i duce pe bătrânii bolnavi la tratament sau pentru a le cumpăra medicamente. Apoi s-a gândit că magazia de lângă biserică e destul de spațioasă pentru o sală de mese și o bucătărioară. A adunat donații pentru aragaz, dulapuri, vase, mese și scaune.
„Ne mai trebuie niște oale foarte mari, pentru că oamenii pentru care gătim sunt tot mai mulți”, spune Laura. Are 22 de ani, două fetițe și muncește la bucătărie din recunoștință. Preotul a ajutat-o pe ea și pe soțul ei să cumpere în rate o casă din sat.
Pilda drumurilor nemilostive
Drumurile prin sat nu sunt nici asfaltate, nici netede, doar pietriș și șanțuri. Pentru transportul hranei la destinatari, preotul Ivan a folosit vechea lui Dacie. Când mașina s-a stricat, a împrumutat de la un prieten un automobil uzat, “mi-a zis să-l folosesc cât am nevoie”.
Cu toate hopurile, preotul Ivan a prins curaj și visează la un centru de zi lângă Biserica Sfântul Gheorghe. Cu adăpost pentru mamele în dificultate, pentru oamenii fără adăpost. Cu after-school, bibliotecă și calculatoare pentru copiii din sat. „Sunt atâtea firme care-și schimbă echipamentul, în loc să îl arunce, ar putea să ni-l dea nouă”.
Să împarți hrană caldă unor oameni necăjiți, într-un sat uitat de lume, pare o picătură de miere într-un ocean de chin. Totuși preotul Ivan spune că nu poate face altfel. Oamenii din sat, cu tot ce înseamnă un om, sunt datoria lui de creștin. E drept că, uneori, enoriașii îl enervează, pentru că vorbesc cam mult în timpul slujbei.
„Nu doar la Gălăteni e așa. Dacă ieși din București, vezi că asta e realitatea țării. Sărăcie, resemnare. Oamenii nu-și închipuie viața altfel, mai bună”, spune preotul. Și-apoi amintește de pilda săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv. Săracul Lazăr, care poftea la firimiturile de la masa bogatului. „Dar bogații, se știe și m-am convins și eu, nu prea lasă să le scape ceva printre degete”.
Așteptând zilele de dulce
Unii bătrâni, mai în putere, vin să mănânce în bucătăria bisericii. La prânz, nea Mitică și nea Costelică bagă capul pe ușă să vadă dacă e gata masa. Nea Mitică a fost operat de cancer la piele cu ajutorul preotului, care a găsit un medic destul de curajos să preia cazul. Nea Costelică are o bicicletă care se strică mereu. Primește bani de reparații tot de la preot.
Pentru ceilalți „abonați” la bucătăria bisericii, preotul face turul satului. Dacă nu-i găsește acasă, le lasă mâncarea într-un cârlig special așezat lângă ușă.
„Le prinde bine mâncarea, dar și mai bine le prinde că vorbește cineva cu ei. Sunt oameni care au muncit din greu, la muncile câmpului, zi-lumină. E nedrept că acum, după toată truda, abia au cu ce-și duce zilele”. Părintele Ivan îi mângâie pe bătrâni pe cap ca pe copii. Și bătrânii duc mâna la inimă când vorbesc despre el.
Mariana și Laura au liber doar în ziua de Crăciun. Pentru prânzul de sărbătoare al sărmanilor, au gătit din vreme cârnați și sarmale, la tuci, și au copt cozonaci. În zilele obișnuite, oamenii părintelui Ivan nu primesc desert.