Autostrada a fost închisă ore în șir vineri seara și apoi noaptea, după ce Fordul Transit în care călătoreau patru români a fost acroșat de un camion în timp ce-l depășea și s-a răsturnat. Cu câteva ore mai devreme, pe aceeași porțiune de drum avusese loc un alt accident, cu doi răniți.

Potrivit informațiilor poliției, un microbuz ocupat de patru români s-a ciocnit lateral cu un camion care circula pe lângă el, în deplasarea sa între nodurile Bad Rappenau și Sinsheim-Steinsfurt, în jurul orei 23.00. Microbuzul a fost grav avariat când a fost atins pe partea pasagerului, apoi s-a răsturnat și s-a oprit pe banda din stânga.

Un ocupant al microbuzului, care probabil că dormise pe bancheta din spate fără centura de siguranță prinsă, a suferit răni atât de grave, încât a murit la locul accidentului, în ciuda faptului că salvatorii au încercat resuscitarea sa. Ceilalți trei ocupanți au fost duși la spitalele din apropiere cu răni grave.

Autobahn în direcția Mannheim a fost complet închisă pentru o lungă perioadă în timpul nopții, pentru a reconstitui dinamica accidentului. Serviciul de trafic din Weinsberg a demarat o anchetă.

Cu doar câteva ore mai devreme, salvatorii fuseseră deja chemați pe același tronson de autostradă. A avut loc un accident cu doi ocupanți ai unei mașini răniți grav.

 
 

Urmărește-ne pe Google News