VIDEO/ Sacrificiul pentru o viață mai bună: 4 ani departe de familie și 100.000 de dolari pe care nu i-a văzut niciodată!

Vasile Bucșa a muncit pe un șantier din Irak în anii 80 și s-a ales doar cu amintiri

Libertatea v-a prezentat ieri prima parte a poveștii lui Vasile Bucșa, un bărbat din Roman, care, în epoca socialistă a României, a lucrat vreme de 4 ani în Irak. Ani după care bărbatul nu s-a ales cu altceva decât amintiri. Și cu amărăciunea că a fost păcălit de statul român.  

 

de Ștefan Pană
Stăm de vorbă în gospodăria din Roman a familiei. Vasile Bucşa ne povesteşte despre cei patru ani irosiţi în Irak. L-am întrebat ce vârstă aveau copiii lui atunci când a plecat pe şantierul din Orientul Mijlociu.

„Aveam doi băieţi, tocmai intraseră la liceu”, încearcă cu greutate omul să-şi aducă aminte. Soţia lui intră în cameră şi îi spune cu duritate că aveau şi două fete în ’82.

„Astă mică 4 luni, astalaltă 3 ani. Nu ştii, dacă ai fost plecat, câţi au aveau copiii”, îl ceartă soţia.

„Da, eram străin”, acceptă Vasile.

Păcălit de statul român

Vasile Bucşa a ajuns în Irak în februarie 1982. Statul român încheiase un contract cu autorităţile de la Bagdad, fiind într-o criză a forţei de muncă provocată de lipsa specialiştilor şi de războaiele violente.

Irakul îi plătea aproape 2.000 de dolari pe lună, pentru munca de pe şantier. Banii însă nu îi ajungeau lui Vasile în buzunar.

Erau colectaţi de Republica Socialistă România. Lună de lună, an de ani, a fost amăgit că la întoarcerea în ţară îl aşteaptă banii, o maşină, o casă, orice şi-ar fi dorit. În schimb, eforturile sale au umplut vistieria statului. Nici astăzi nu a reuşit să recupereze cei aproape 100.000 de dolari care i se cuvin.

„Tovăraşe, noi minţim? Luaţi grămadă bani!”

După doi ani în care a fost verificat de Securitate, i s-a aprobat plecarea în Irak, într-un convoi care a străbătut peste 2.000 de kilometri într-o lună. În trei şantiere româneşti munceau 8.000 de oameni, pentru infrastructura de irigaţii a Irakului.

În teorie, anii pe care avea să-i petreacă acolo l-ar fi îmbogăţit.

„În contractul acela de muncă scria multe, dar contractul de muncă nu l-a văzut românul decât atâta cât am stat acolo la dormitor, în Popeşti Leordeni, şi cât am apucat să citesc din el într-o zi. Scria multe avantaje pentru noi”, ne-a spus Vasile Bucşa.

Înaintea lui au mai lucrat în Irak şi alţi români. Până prin 1980, angajamentele erau respectate. Apoi, degradarea situaţiei economice din ţară a făcut conducerea partidului să încerce să scoată bani şi din piatră seacă. În cazul lui Vasile, asta s-a făcut cu preţul sudorii lui.

„Era un afiş mare cât o uşă şi scria: Cu banii câştigaţi de aici, depuneţi banii la casierie în şantierul nostru pentru maşină, pentru vilă, pentru bloc, pentru ce ai tu pe suflet. Pui banii aici şi când pleci în concediu îţi găseşti casa la cheie. Îţi dăm de aici bileţel, te duci la Piteşti şi îţi iei maşină”.

După 1980 au tăiat însă toate aceste drepturi. Nu doar salariul a fost confiscat. Pentru a reduce costurile, au dărâmat şi cantina şi i-au lăsat pe muncitori să se descurce cum pot, cu o indemnizaţie minimă. Apoi au tăiat sporul de căldură şi nici banii de deplasare nu s-au mai dat.

Nu puteau afla de ce. Dacă cineva se plângea undeva, oriunde, erau urechi care să-l audă, apoi brusc se trezea în avionul spre Bucureşti. Aia era certitudinea că nu îţi vei mai vedea niciun ban.

„Nu eram deştept, dar eram cuminte”

„Dacă întrebai că luna asta n-am mai luat spor de căldură, a doua zi erai trimis în ţară. Era gazeta de perete, mare, şi scria: Bolnavi, atâţi. Concediu, atâţi. Reducere de efectiv. Ăştia care ciripeau, la reducere de efectiv. Şi nu poţi trage pe nimeri la răspundere”, spune Vasile Bucşa.

Asta era regula generală. Orice nemulţumire însemna revenirea forţată în ţară. Din dorinţa de a-şi lua banii, oamenii au îndurat multe.

„Nu eram deştept, dar eram cuminte. Îmi vedeam de treaba mea”, ne-a spus Vasile, care a reuşit să petreacă patru ani acolo fără incidente.

Colegi de-ai săi mai făceau diverse munci pentru irakieni, pentru un ban în plus. Un dinar real, pe care îl putea ţine în mână, nu doar o promisiune. Dar lui i-a fost frică.

„Mai bine să aud maţele cârâind decât să plec în ţară înapoi”.

Sacrificiul pentru o viaţă bună

Avea patru copii care îl aşteptau acasă şi o soţie care abia se descurca. Aproape o lună pe an avea însă dreptul la concediu, când se întorcea acasă. La întoarcerea la avion, era aşteptat de alţi „tovarăşi”, care veneau cu alte promisiuni.

” «Tovarăşe, uitaţi-vă la noi! Noi minţim? Luaţi grămadă bani!» Ne-au văzut în avion, la revedere!”, spune Vasile.

Aşa au trecut primii doi ani, fără să ia vreun ban. S-a întors în ţară la expirarea contractului, când au expirat şi promisiunile. A stat trei ani acasă, până când a primit un telefon. Se căutau iar muncitori pentru Irak. Au reînceput promisiunile.

„Ar mai veni atâta lume la noi? Întrebaţi-i pe ceilalţi, n-au luat banii?”, spuneau şefii de la Bucureşeti. Vasile s-a hotărât să rişte. Încă doi ani, pentru şansa de a primii banii pe patru. Nu s-a întâmplat asta.

Eforturi în zadar

S-a întors pentru ultima oară acasă din Irak în primăvara anului 1989, fără niciun ban. La scurt timp a venit Revoluţia, iar urma contractului său a dispărut. A făcut tot felul de adrese şi scrisori pe la instituţii. Era plimbat de la o agenţie la alta. Apoi, mai rău – dintr-o ţară în alta.

A scris Avocatului Poporului, care a spus că nu se ocupă cu aşa ceva. A scris CEDO, care s-a arătat interesat de caz, dar i-a recomandat ca mai întăi să dea în judecată statul român. Nu avea însă bani pentru asta, iar toţi avocaţii îi cereau sume uriaşe.

A făcut memorii către Parlament şi către ministere. Ultimul asemenea demers s-a lovit de un nou zid: agenţia prin care Vasile Bucşa a ajuns în Irak a aparţinut de Ministerul Comerţului Exterior. Care nu mai există.

Până acum, nu a fost nimeni cu adevărat interesat să-şi asume vreo responsabilitate sau reparaţie pentru anii pierduţi de români pe şantierele din Orientul Mijlociu.

---

Citește și:

VIDEO/ A muncit patru ani pe un şantier din Irak și acuză statul român că i-a furat banii. Vasile Bucşa încearcă de 30 de ani să-şi facă dreptate

Urmărește-ne pe Google News