ComenteazăFemeia e un fel de mamă eroină pentru sistemul de protecție a copilului și nu vrea să se oprească aici.
„Prinzi drag de ei, e o meserie care zic eu că te înnobilează. Eu, numai când mă uit la ei, întineresc. E frumos. Să fii asistent maternal e o meserie frumoasă, în adevăratul sens al cuvântului”, spune Sanda Zdrăilă.
În casa familiei Zdrăilă sunt jucării peste tot. Două hăinuțe cu Spiderman sunt pregătite pe canapea. Culorile și acuarelele, pe o măsuță mică, lângă care stă regește un scaun cu Mickey Mouse. Iar televizorul dat pe Nickelodeon susură pe fundal. Sanda îl pupă pe băiețel cu zgomot pe frunte și îi dă ultimele indicații înainte de a fugi la joacă: „Nu te duci în casă, stai în curte ca să mă auzi când te strig!”
Sanda, care a lucrat 10 ani la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a luat în îngrijire primul copil când avea 46 de ani și băiatul ei, primul copil, 11 ani. Își dorea încă un copil și Dumnezeu i-a adus două fete în acel an, una a ei și alta “de la stat”.
„Am zis că dacă îmi mai dă Dumnezeu un copil al meu, e bine, și dacă nu, să-i cresc pe alții măcar. Și așa am început să caut să văd cum pot să mă angajez la o direcție care se ocupă de copii. Și am ajuns să încep să iau copii în plasament”, își amintește Sanda Zdrăilă.
Copiii ei s-au învățat să aibă alți și alți frați, fiindcă de obicei bebelușii pe care i-a luat au plecat după doi ani spre adopție.
Când sunt mângâiați, fața copiilor se transformă
„Îmi plac copiii mici. E frumos să-i vezi cum cresc, cum încep să meargă, să vorbească, te bucuri la orice de la ei. E frumos chiar și când stai noaptea de-i păzești că sunt bolnavi și au febră, deschid ochii și se uită la tine. Uite-așa am ajuns să fac această meserie, care îmi place și pe care sper să o duc mult. Și acești copii au dreptul la o casă, la educație, exact ca propriul tău copil”, spune cu suflet femeia.
Profesia de mamă e una de la care nu ieși la pensie, așa că Sanda și-ar dori să mai aibă grijă de copii de-acum încolo, cât îi va permite sănătatea.
„Nu cred că te poate învăța o carte să fii un om bun sau o mamă bună. Nu cred că există un manual de-ăsta. Eu zic că sunt un om bun și sunt mulțumită de ce fac și de ce am realizat. Copiii aceștia au o nevoie specială de dragoste. Te uiți la ei când sunt mângâiați, când sunt luați în brațe, fața lor se transformă, se luminează, e frumoasă meseria dacă o faci cu drag. Dacă o faci doar pentru salariu, care nu e foarte mare, dar e un salariu totuși… Dacă o faci doar pentru bani, nu merită”, spune femeia.
Cele mai grele momente sunt atunci când pleacă micuții din familia Zdrăilă. Sanda privește acest moment cu maturitate: „așa îi va fi mai bine copilului”.
„Mai am prietene care îmi spuneau: «Și eu aș vrea să fiu asistent maternal, dar eu nu pot să îl cresc și apoi să îl dau». E greu, și pentru noi este. La mine au plecat în adopție cam după doi ani. În doi ani, efectiv i-am ridicat. Dar te gândești că vor pleca și ei unde vor avea o casă, o mamă, un loc al lor definitiv. Noi ținem legătura cu copiii care au plecat în adopție”, mai spune femeia.
Cei mai mulți nu știu cine e, ea e doar „Sanda, o prietenă de familie”, care se hrănește cu veștile de la ei, știindu-i bine.
„Sunt mulțumită de cei pe care îi am acum, că îi văd cum sunt, sunt buni, iubitori, săritori, ascultători. De asta spun. Cred că mai au un simț care îi fac buni”, mai spune femeia.
Băiețelul s-a întors de la școală și încep împreună să coloreze mere verzi și roșii. Sanda stă aplecată peste caietul lui și îl încurajează. Ca într-o familie.
În 2017, 1.280 de copii au fost adoptați. La sfârșitul anului trecut, 3.257 de copii figurau ca fiind adoptabili, dintre care 2.362 incluși în profilul copiilor greu adoptabili, pentru că au mulți frați, probleme de sănătate sau vârstă mare.
Citește și: VIDEO / Din orfelinat, la primul job. Un hostel și o cafenea din București au angajat tineri ieșiți din centrele de plasament