Rareș Bogdan a publicat pe contul său de Facebook înregistrarea emisiunii „Dosar de politician”, în care a fost invitat și în care a intrat în dialog cu Codrin Ștefănescu, deputatul PSD intervenind prin telefon.

Spiritele s-au încins între cei doi, care și-au aruncat vorbe grele în direct.

„E un isteric care nu și-a luat pastilele! „Nu-mi face plăcere să stau de vorbă cu acest personaj. Îmi vine să închid că nu vă mai suport!”, a spus Codrin Ștefănescu.

La un moment dat, Rareș Bogdan a ridicat tonul și a spus: „Nu vă mai suportă nici electoratul dumneavoastră. Nu am ce vorbi cu un personaj de teapa lui Codrin Ștefănescu. De ce trebuie să vorbesc eu cu un păcălici precum Codrin Ștefănescu?”.

„Sunteți un personaj insalubru”, a mai spus Codrin Ștefănescu.

„Nu mai vreau să vorbesc cu el! Eu aș vorbi cu Dragnea sau Rovana Plumb, nu cu deputatul mitralieră, Codrin Ștefănescu sau alții. Nu vreau să apar pe același ecran cu el la B1 TV! Scoateți imaginea mea de lângă a lui!, a replicat Rareș Bogdan.

„Turbat securistoid, asta ești!”, a continuat Codrin Ștefănescu.

Discuția dintre cei doi a fost greu de urmărit, Rareș Bogdan și Codrin Ștefănescu vorbind de multe ori unul peste celălalt. Deși Silviu Mănăstire a încercat să calmeze discuția, cei doi au continuat să se atace.

Codrin Ștefănescu i-a spus lui Rareș Bogdan: „Nu mai fi isteric! (…) Ură… Ești toxic pentru societate… Nu și-a luat medicamentul.”

A fost momentul în care Silviu Mănăstire a tăiat lavalierele invitaților.

„De ce nu mă puneți să vorbesc și cu portarul de la PSD?! Nu vreau să vorbesc cu Codrin Ștefănescu”, s-a plâns Rareș Bogdan lui Silviu Mănăstire, care a intrat cu emisiunea în pauză publicitară.

Lucrurile nu s-au calmat nici după reluarea emisiunii, astfel că moderatorul de la B1 TV a fost nevoit să întrerupă emisiunea.


Citește și: 

Prima ruptură clară a lui Rareș Bogdan de Realitatea TV: Invitat la Silviu Mănăstire la B1 TV, a spus: „Dumneavoastră mi-ați luat locul, mai avem libere o televiziune și jumătate”

Urmărește-ne pe Google News