UPDATE Ora 13.50 | Metrorex a revenit cu precizări suplimentare, de natură tehnică.

Defecțiunea a constat în blocarea unei supape de refulare de la un bazin tampon al instalațiilor sanitare. Intervenția s-a rezumat la deblocarea și recalibrarea supapei, operațiune executată de către constructor cu asistența personalului Metrorex. Remedierea defecțiunii nu a implicat niciun cost din partea Metrorex

Comunicat Metrorex:

UPDATE Ora 11.15 | Metrorex a anunțat oficial că incidentul s-a produs ca urmare a unei “avarii la o conductă de la nivel vestibul”.

“Metrorex informează că astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în stația de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală”, a informat Metrorex într-un comunicat de presă.

Instituția precizează că circulația metrourilor s-a desfășurat în condiții normale, „nefiind afectată siguranța călătorilor”.


La două săptămâni de la inaugurarea din 15 septembrie a Magistralei de metrou M5 Drumul Taberei, la care a luat parte inclusiv președintele Klaus Iohannis, în stația Eroilor 2 s-a înregistrat un incident.

În această dimineață, în jurul orei 8.00, din plafonul stației a început să curgă apă direct pe peron.

Contactat de Libertatea, directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, a oferit prima reacție.

El a precizat că “a fost o scurtă avarie în această dimineață, care a durat câteva minute. Este vorba despre o conductă, dar s-a rezolvat, nu este nicio problemă”.

Și la Podul Ciurel, inaugurat la câteva zile după Magistrala M5, pe 19 septembrie, sunt probleme. Constructorul a băgat pasajul în reparații, miercuri, 30 septembrie, demolând trotuarul, după ce, săptămâna trecută, au devenit vitale imaginile care arătau că autobuzele STB sunt obligate să urce pe trotuar sau să intre pe contrasens, ca să poată lua curba.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News