ComenteazăVasile Aftenie (mort la închisoarea Văcărești, 1950), Valeriu Traian Frențiu (mort la Sighet, în 1952), Ioan Bălan (mort la Mănăstirea Ciorogârla, 1959), Ioan Suciu (mort la Sighet, în 1953), Iuliu Hossu (mort la Spitalul Colentina, în 1970), Alexandru Rusu (mort la Penitenciarul Gherla, în 1963) și Tit Liviu Chinezu (mort la Sighet, în 1955) vor primi titulatura de fericiți și vor putea fi venerați în România.
Specialiștii care s-au ocupat de dosarele pentru beatificarea celor șapte episcopi au studiat zeci de mii de documente, pe baza cărora au editat dosarele de postulatură, care au peste 2.000 de pagini în total. Dosarele au fost trimise către comisiile de la Vatican.
Valeriu Traian Frențiu (mort la Sighet, în 1952)
Numai trei dintre trupurile celor șapte episcopi au fost găsite după moarte. Papa Francisc va primi în dar, în cursul vizitei în România, o cutiuță de argint cu moaștele acestor trei martiri.
Francisca Băltăceanu, doctor în filologie, teolog, profesor de exegeză biblică, profetism biblic, istorie veche a Israelului și armeană clasică, ne-a explicat în ce a constat munca de documentare pentru a se ajunge la beatificarea celor șapte episcopi:
“Am participat și eu. Dar ce a făcut Emanuel Cosmovici pentru aceste beatificări… A renunțat și la serviciu, el e inginer de meserie… Din ce-o fi trăit… L-am ajutat, așa… mai traduci din franceză, mai compui câte-un capitol. De exemplu, pe baza biografiei, completezi capitolul despre virtuțile fiecăruia. Cu Monica Broșteanu am lucrat. Apoi a vorbit domnul Liiceanu cu episcopul, dacă s-ar putea scrie o carte. Dar să o scriem noi, ca să nu fie pioasă. Pe baza celor aproape 2.000 de pagini, am făcut cartea”.
Am discutat cu Francisca Băltăceanu despre spiritualitatea creștină în comunism și în zilele noastre, despre sfinți și martiri, despre experiența lucrului la dosarele pentru Vatican.
Sunt multe nuanțe de a fi bun
Ioan Bălan (mort la Mănăstirea Ciorogârla, 1959)
– Ați documentat biografiile episcopilor care vor fi beatificați la Blaj. Ce să învățăm noi, oamenii de azi, din aceste istorii de viață?
– Fiecare era bun în felul său. Ceea ce te încurajează sunt multe nuanțe de a fi foarte bun. Sunt niște oameni deosebiți. Unul dintr-o familie foarte săracă, tatăl obligat să plece în America, să-și susțină familia. Altul dintr-o familie cu nouă copii, tatăl preot, dar lucra și la tipografia Episcopiei Blaj. Toți ucenicii veneau și ei la masă și îi învăța mama familiei să se poarte frumos. Și așa mai departe… Fiecare în felul lui era deosebit.
– Erau oameni foarte instruiți.
– Da, toți trimiși la studii, de Biserica Greco-Catolică. Au primit burse de studii la Roma. Aici, învățământul pentru preoți era foarte la început. Episcopul Ioan Bălan a învățat ebraică, aramaică, a făcut o traducere a Noului Testament. Și voia să facă și o traducere a Vechiului Testament. Ceea ce se cheamă diortosire, îmbunătățirea cărților bisericești de slujbă. Updatare, să mă exprim așa. A fost la Roma, în comisia pentru fixarea dreptului oriental.
Faptele episcopului Hossu
Iuliu Hossu (mort la Spitalul Colentina, în 1970)
– Despre episcopul Hossu, cel care a contribuit la Marea Unire, ce ați descoperit?
– Când a venit regimul hortist în Ardeal, episcopul a tras foarte mult pentru români, să încerce să obțină un tratament mai bun pentru ei. Ortodocși erau foarte puțini în Cluj și la un moment dat exista pericolul să le închidă biserica. Și episcopul Hossu le zicea oamenilor: ‹Ați fost aici la liturghie, acum duceți-vă și la biserica ortodoxă, să vadă regimul că se folosește biserica». Și pe evrei îi ajuta foarte mult, sub regimul hortist. Pe mulți i-a ajutat să treacă granița, că în România era persecuție, dar nu chiar așa, adică un oraș întreg să fie luat și dus la Auschwitz.
– Cum era să fii creștin în comunism?
– Încă de copil, știai să nu vorbești în biserică. Pentru că știai că în biserică sunt ochi și urechi, care pentru asta vin. Și să nu stai de vorbă cu cineva, să nu-și închipuie ăia că aveți secrete și să se ia după tine. În Biserica Ortodoxă, se știa că e interzis să faci catehism cu copiii. Au fost unii care au făcut, riscând foarte mult.
Vasile Aftenie (mort la închisoarea Văcărești, 1950)
Concluzia comuniștilor: „Catolicii sunt nebuni”
– Iar la catolici cum era?
– Nici la catolici nu era voie, dar s-au încăpățânat atât de tare că până la urmă comuniștii au tras concluzia: «catolicii sunt nebuni, nu poți să-i scoți din asta». Așa că se făcea catehism la capela de la catedrală. Mulți preoți au fost arestați din cauza asta, în timp.
– De Paști, de Crăciun?
– Slujbe erau, n-a fost ca în Rusia, să se închidă bisericile. Dar tot nu prea puteai să vorbești. Publicațiile erau foarte puține. Când se publica o carte de rugăciuni, trebuia dată la minister și ei să pună ștampila pe fiecare pagină, nu cumva să se strecoare cine știe ce mesaj prin Tatăl Nostru. Aveau un fix, așa, că totul e împotriva regimului.
Ioan Suciu (mort la Sighet, în 1953)
Preotul Demeter, catehismul cu copii, închisoarea, paralizia
– Ce se întâmpla cu preoții care făceau catehism?
– De pildă, era un preot Anton Demeter, poate o să mai auziți de el. E și dosarul lui trimis la Roma. Era destul de naiv, așa, nu foarte doct, să spunem. Dar foarte prietenos, așa. Și îi atrăgea pe tineri și pe copii formidabil. Ne țineam ca scaiul după el. Făcea catehism. Până la urmă, a fost arestat. În închisoare, la un interogatoriu, a fost lovit foarte rău în coloana vertebrală. A paralizat. Până la urmă, foarte târziu, l-au scos, dar tot arestat. L-au dus la spitalul de oase de la Foișor. Acolo știai că e păzit. Dar putea fi vizitat, mai cu fereală. Și-atunci l-am mai văzut, în 1964. După ce a fost eliberat, a fost duhovnic la Seminarul franciscan din Roman. Deci, se făcea catehism cu tineretul, dar cu mare primejdie și cu mare risc. Cam toți care au făcut au fost arestați.
– Dar mersul duminica la biserică, tot riscant?
– În București, te mai pierdeai, că erau multe biserici. Dar într-un oraș de provincie, unde erau una, două biserici, era greu să te ascunzi. Preoții greco-catolici erau clandestini, oficiau slujbele în casă. Și pe masa asta s-au făcut liturghii. Riscul exista, atmosfera de teroare era. Dar te duceai, na. Și chiar să nu spui nimic copiilor?
Evanghelia lui Ioan ca iluminare
– Îi protejai.
– Da, dar mi-aduc aminte de o studentă, de când predam limba armeană clasică. O limbă care s-a născut odată cu traducerea Bibliei. Așa că citeam Evanghelia lui Ioan. Poți să înveți orice limbă, cu Evanghelia lui Ioan, pentru că sunt cuvinte care se repetă, sub diverse forme. La un moment dat, fata s-a oprit și a zis: „Textul ăsta are ceva special! Ceva ce nu vezi în altă parte! Mămica era croitoreasă, ea știa toate lucrurile astea, dar mie nu mi-a spus nimic”. Mie mi-au spus tot ce puteau spune.
– Spre ce fel de societate ne îndreptăm, laică, fără Dumnezeu? Sau profund spirituală?
– Când te-a costat atât de mult să practici religia, să crezi în Dumnezeu și să afișezi asta, nu s-o ții ca pe o chestie așa, ascunsă, strict personală… Când a fost așa de riscant, în comunism, nu-ți vine să renunți.
Alexandru Rusu (mort la Penitenciarul Gherla, în 1963)
Urlătorii de fațadă
– Dar Europa își ascunde rădăcinile creștine.
– Cred că e antieuropean să echivalezi Europa cu dreptul la avort și LGBT. Nu e asta Europa. Dar sunt câțiva urlători de fațadă, nu trebuie confundați, totuși, cu Europa. Am fost prin Franța, prin Belgia, la invitația unor prieteni. Sunt mai puțini oameni care merg la biserică acolo, dar ăia care merg chiar știu ce fac, să spunem așa. În Belgia, am fost la o întrunire a grupurilor de rugăciune parohiale. Grupuri charismatice, cum li se spune. Erau vreo 5.000 de oameni într-o sală imensă, cu program foarte frumos, foarte variat, și pentru adulți, și pentru copii, și de mărturii. Erau oameni care poate nu mergeau la slujbă în fiecare duminică, dar aveau o participare, cu bucurie, cu elan, cântau, mai și dansau. Era frumos.
„Greva antireligioasă a presei” și rădăcinile iudeo-creștine ale Europei
– Grupurile acestea nu prea apar la știri.
– Spunea un filosof și scriitor francez, Jean Sevilla, că e un fel de refuz de informare din partea presei. Dacă se adună nu știu câți la marșul pentru viață, n-o găsești în presa mare. E un fel de grevă antireligioasă din partea presei. O anumită parte a presei, cum se spune. Nu știm multe lucruri, la prima informare, lucruri de trăire religioasă, culturală, care se petrec în Europa.
– Uniunea Europeană ar trebui să includă creștinismul în definiția ei?
– Mi se pare o greșeală în continuare că n-a făcut-o până acum. Rădăcinile Europei sunt iudeo-creștine. Mă tem că de frică să nu-i supere pe musulmani. Autocaracterizarea Europei a pierdut. Toată cultura, muzica, Bach a scris și altceva decât Cantata cafelei. Cum să te prefaci că nu știi ce sunt, fiind european?
Tit Liviu Chinezu (mort la Sighet, în 1955)
– Credeți că mai apar sfinți, martiri în zilele noastre?
– Sfinți sunt printre noi. Nu-i știm. Dumnezeu îi scoate la iveală când vrea. Sunt dosare pentru beatificare foarte multe, dar Roma e foarte circumspectă, trebuie multe dovezi, care trec prin multe comisii. Nu se fabrică ușor sfinții. Martiri sunt și în zilele noastre, ne uităm la creștinii omorâți în alte țări, omorâți din ură față de faptul că sunt creștini. Se spunea că sunt acum mai mulți martiri creștini decât au fost în Roma primelor veacuri.
Citește și:
VIDEO| Traseul Papei din papamobil. Cum o să vadă Suveranul Pontif Bucureștiul