Poliţiştii din Florida au arestat două femei, după ce au descoperit că şi-au pus doi membri ai familiilor lor, minori, să se bată între ei.
Nida Longoria, în vârstă de 28 de ani, şi Veronica Zertuche, de 26 de ani, din Wimauma, Florida, au fost arestate de poliţişti după ce aceştia au primit un pont de la cineva care le cunoştea şi a văzut filmuleţul cu bătaia pe Youtube.
În material, cele două femei stau la doar câţiva paşi de fete, fiica Veronicăi Zertuche, iar cealaltă sora Nidei Longoria, şi se uită cum adolescentele îşi împart pumni, picioare şi se trag de păr fără să facă nimic. Locul unde are loc bătaia este chiar parcarea unui post de poliţie desfiinţat.
Oamenii legii susţin că cele două familii sunt într-un conflict de câtva timp, iar femeile au hotărât ca adolesentele să se înfrunte, ba chiar ele le-ar fi adus acolo să se bată.
Longoria şiZertuche au fost arestate vineri şi au fost acuzate de încurajare de comportament delincvent la minori.