Operațiunea a început la sfârșitul lunii aprilie, când a fost depusă o plângere la Postul Gărzii Civile Canals. În urma investigațiilor, s-a putut observa modus operandi care era comun tuturor acestor furturi. Mai întâi, șoferul român a inspectat locul unde urma să comită furtul de combustibil și, câteva minute mai târziu, s-a apropiat cu capul tractor.
Din nou, șoferul a verificat zona și, odată ce s-a asigurat că nu este nimeni în preajmă, și-a poziționat camionul în lateral când a parcat. Ulterior, capacul rezervorului a fost scos și el a transferat combustibil de la un camion direct în rezervorul lui.
În urma operațiunilor desfășurate de agenți, s-a putut stabili faptul că românul a folosit întotdeauna același cap tractor pentru comiterea infracțiunii.
Primele două jafuri au fost comise la Sediul Industrial El Canari din localitatea LAlcudia de Crespins, unde a sustras 950 de litri de motorină din două camioane, în valoare de aproximativ 1.300 de euro. La cea de-a doua tâlhărie au fost furați alți 900 de litri, evaluați la peste 1.400 de euro.
Ulterior, s-a putut stabili că șoferul român a sustras și 340 de litri, evaluați la 600 de euro, din două autospeciale care erau parcate în zona industrială Beneixida.
Agenții au stabilit și faptul că românul cunoștea bine locul și a profitat de amplasarea zonelor industriale chiar lângă autostrada A-35, pe sensul Valencia-Albacete, cu acces la intrări și ieșiri și schimbări de direcție.
Românul e acum închis și va fi judecat de Tribunalul de Primă Instanță și Instrucțiune numărul 4 din Xátiva.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro