Instituţia Prefectului Vrancea a anunţat că în urma publicării ordinului de ministru în Monitorul Oficial şi a intrării în vigoare a măsurilor cuprinse în el, spitalul-suport pentru pacienţii depistaţi pozitiv cu COVID-19 este Spitalul Adjud. Spitalul Judeţean Sf Pantelimon a fost desemnat unitate de îngrijire a pacienţilor critici, cu infecţii emergente şi reemergente.
“Pentru suplimentarea dotărilor, ţinând cont de specificul bolii, au fost solicitate de la Ministerul Sănătăţii încă zece paturi pentru terapie intensivă, zece ventilatoare mecanice medicale, zece monitoare pentru funcţiile vitale, opt injectomate şi echipament de protecţie pentru completarea stocurilor existente. Totodată, ne-am adresat Ministerului pentru a urgenta distribuirea către Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a unui aparat de testare RT-PCR, ţinând cont şi de faptul că, la această oră, DSP are încadraţi medici biochimişti specializaţi în operarea lui”, a declarat Gheorghiță Berbece, prefectul județului Vrancea, într-o conferință de presă.
Mai mult, prefectul a transmis că testarea pentru COVID-19 se face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în sistemul privat. Prefectul a anunțat și cine vor fi primii testați.
- Persoanele simptomatice cu istoric de călătorie internaţională;
- Contacţii apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Personalul medico-sanitar simptomatic;
- Cazuri de SARI fără altă etiologie, din TOATE categoriile de vârstă şi TOATE spitalele;
- Persoanele instituţionalizate simptomatice;
- Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare;
Mesajul integral al prefectului poate fi urmărit mai jos.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro