Nava MV Wakashio, un tanc petrolier, s-a ciocnit pe 25 iulie de un recif de corali din estul insulei, în apropierea rezervației Blue Bay Marine Park, iar tone de combustibil s-au revărsat în apele ”impecabil de curate”.
Ministrul mediului, Kavy Ramano, a declarat vineri: ”Ne aflăm într-o situație de criză de mediu”.
Iar Younous Omarjee, membru al Parlamentului European din Insula Reunion, a declarat pentru CNN că este necesară cooperarea internațională pentru a face față ”dezastrului ecologic”.
Premierul din Mauritius, Pravind Jugnauth, a decretat vineri stare de urgență și a cerut ajutorul Franței în această problemă, în condițiile în care autoritățile locale nu dispun de capacitatea și experiența necesară în astfel de situații, potrivit BBC.
”Când biodiversitatea este în pericol, este nevoie urgentă de a acţiona. Franţa este acolo. Alături de poporul din Maritius. Poţi conta pe sprijinul nostru”, a spus Macron într-un tweet.
Insula Reunion, parte integrantă a Franței, se află în
apropiere de Mauritus. Ambasada franceză din Mauritius a declarat că o aeronavă
militară franceză din Reunion va aduce echipament specializat pentru stoparea
poluării.
Nava are scurgeri de motorină şi petrol în lagune,
ameninţând supravieţuirea a mii de specii care riscă să se înece într-o mare de
poluare, potrivit Greenpeace.
”Actuala scurgere de petrol în reciful de pe coasta de sud-est a insulei mauriciene este probabil una dintre cele mai teribile crize ecologice întâlnite vreodată în mica ţara”, a declarat grupul ecologist într-un comunicat.
Poliția a deschis o anchetă în urma incidentului.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!