ComenteazăAnul ăsta nu s-au făcut prunele în Păuşeşti-Măglaşi, ceea ce reprezintă aproape o catastrofă la scară locală.
În schimb, peste tot, pe marginea drumurilor abrupte, dai de meri încărcaţi de rod, pe care, probabil dintr-o loialitate prost înţeleasă faţă de pruni, nu se oboseşte nimeni să-i scuture cu prăjina.
La sfârşit de vară, alt necaz. Numele de Păuşeşti-Măglaşi a avut parte de o scurtă, dar nedorită celebritate, după ce un sătean şi-a bătut calul.
S-a întâmplat pe 29 august. O femeie a filmat incidentul cu telefonul, clipul a ajuns pe Facebook şi de acolo l-a preluat publicaţia sportivă „Tribuna Vâlceană”, cu explicaţia: “L-a bătut până l-a umplut de sânge”. De fapt, lucrurile n-au stat chiar aşa, dar nici cu totul altfel.
Urmăriți reportajul VIDEO:
După ce ştirea a
ajuns în presa naţională şi la sugestia discretă a persoanei care se ocupă de
site-ul primăriei comunei, secţia de poliţie rurală din Păuşeşti-Măglaşi s-a
autosesizat.
Proprietarul calului a fost luat din curte cu alai şi girofar şi arestat preventiv pentru 24 de ore. În prezent, este cercetat penal, sub control judiciar, pentru rele tratamente aplicate animalelor.
Experţi de la Direcţia Sanitar Veterinară Vâlcea au venit la faţa locului, au cercetat calul bătut şi, conform unor surse foarte apropiate anchetei, au tras concluzia că “leziunile sunt superficiale, nu se impune confiscarea animalului”.
Medicul veterinar a aplicat albastru de metil pe rănile
calului şi i-a prescris un unguent cicatrizant, pe care l-a şi înmânat
stăpânului, după ce acesta a ieşit din arest.
“Din femeie frumoasă, a ajuns epavă”
Femeia care l-a interpelat pe stăpânul calului se numeşte Rodica B., are 63 de ani şi şase copii, răspândiţi prin lume. “Lasă-i, băiete, să se odihnească!”, striga cu vocea răguşită pe filmare.
Stă în satul Ulmeţelu într-o casă de lut, acoperită cu tablă
şi dotată cu o uşă termopan. Cu Rodica locuiesc mai mulţi nepoţi, printre care
şi o fetiţă de 13 ani, firavă, cu un aer
abătut, cea care a ţinut telefonul, de fapt, şi a filmat. La fel ca în clip, şi
acum nepoata îşi roagă bunica ursuză să se calmeze, de câte ori aceasta ridică
tonul.
Cu un turban făcut dintr-un tricou vechi, Rodica fumează, ascultă muzică populară şi ia nişte haine albe de copil de pe sârmă. “Ce-am avut de spus am spus în filmare, nu mai vreau să zic nimic, deja sunt foarte ameninţată. Foarte, foarte ameninţată”, spune femeia, intrând în casă, cu albiturile pe umăr şi ţigara în colţul gurii.
Nepoata se uită după ea, de pe o stivă de lemne, iar câinele mic şi negru latră încet, de formă, descurajat de hora care se aude de la radio.
Rodicăi i-a cam plăcut viaţa, spun unii oameni din Ulmeţelu, dar acum petrecerea s-a terminat. În plus, după povestea cu calul, susţin ei, ea s-a băgat unde nu-i fierbea oala.
“A fost o femeie foarte frumoasă, foarte bine, acum i-a căzut şi părul. Eu sunt provenit aicea, dar o ştiu cum era”, spune un bărbat în salopetă de zidar, aflat în pauza de bere, la barul de lângă staţia de microbuz.
„Aţi văzut casa ei? Încă acum arată cum arată, a tinciuit-o. I-au trimis fetele din Italia bani, să-şi pună termopan. De ce nu şi-a făcut şi ea o casă ca lumea? Că i-a plăcut să dea sticla pe gât, de aia”, comentează colegul primului bărbat.
“Gura lumii…”, îl întrerupe tovarăşul de masă. “Rodica e bolnavă, aia e, că mai bea şi ea un pahar… Că de ce i-a plecat bărbatu, că de ce n-are şi ea o pensie, ea ştie… Treaba ei”.
“Calul are o hibă!”
Stăpânul calului locuieşte în altă parte a satului decât Rodica. Unul dintre vecinii lui, un domn în vârstă, cu ochelari cu rame negre, sugerează că vederea Rodicăi a fost tulburată de alcool: “Spune, bă, ce-ai văzut şi-atât. Ea a trebuit s-o mai înflorească, o zis c-a băgat furca în cal… O nebună… „
L-a bătut cu biciul, nu l-a înţepat cu furca… Nu mergea calul… După cum am auzit, că n-am fost acolo. El venea cu fân tocmai de la Mosoroasa şi urca pe coastă, pe la biserică, în sus…
Localnic din Ulmeţelu
Mâinile vecinului
desenează o hartă aeriană şi sumară a traseelor de la fâneaţă spre stână, până
ne prefacem suficient de bine că înţelegem. Se opreşte o clipă şi-l întreabă pe
un copil oprit în drum, “Ia vino-ncoa, mă, tu eşti cutare?”, să verifice dacă e nepotul lui, care e cam de
aceeaşi statură.
Apoi vecinul continuă: “Nu, n-a avut dreptate ce-a vorbit. Sper
să dea socoteală la poliţie! Femeie nebună! Vorbeşte, mă, ce e! Că l-a bătut, am
înţeles. Dar nu că a băgat furca în el! De bătut l-a bătut pe cal, aşa spune
toţi. Dar nu cum zicea ea. Calul, de când l-a luat, are o hibă. Ştiţi ce-I aia
o hibă? Nu prea vrea în ham, să tragă. Da eu decât să-l omor mai bine l-aş schimba, omeneşte”.
Varianta lui Biţă
Biţă, proprietarul calului, are 31 de ani. Pe numele lui oficial Cosmin Constantin Băjan, provine dintr-o familie cu mulţi copii. Părinţii au murit acum câţiva ani, iar în casa părintească au rămas Biţă, un frate mai mare, în vârstă de 35 de ani, şi mezinul de 16 ani.
Casa cu două odăi are nevoie de reparaţii capitale. În curte, sunt depozitate laolaltă butoaie, sârme, fiare, butuci, unelte. Un car cu lemnăria lustruită de când e în uz stă parcat lângă grajdul cailor.
Biţă a fost plecat în Grecia, să lucreze ca cioban. S-a
întors acum doi ani. “Am pus ceva bani deoparte, dar nu destui. Ne mai trebuie,
să putem face dezbaterea pe casă, să
plătim taxele”, spune bărbatul.
Poartă un tricou roşu, blugi rupţi, adidaşi care au avut
cândva o culoare. E slăbănog, murdar de praf, cu faţa pătrată, terminată cu un
breton zburlit. “Muncesc de la 13 ani, de atunci ştiu să umblu cu animalele”, spune
el.
Vorbeşte politicos, cu un ton egal, mirat că i se dă atenţie.
Cuvintele vin greu.
Versiunea lui despre incident e simplă ca şi tunsoarea care-i acoperă jumătate de frunte: “Urcam coasta. Calul s-a lovit la un picior şi a început să-i curgă sânge. Căzuse. I-am dat cu biciul ca să se ridice. Dar sângele deja îi curgea. Nu că i-am dat eu cu biciul.
Şi mai trecusem pe acolo de două ori, în ziua aia, şi nu l-am bătut. Asta nu s-a spus la televizor. L-am bătut numai când a căzut”
Biţă, stăpânul calului
Fraţi de jug
Pe cal îl cheamă Stelu, are 10 ani. Biţă l-a cumpărat după ce s-a întors din Grecia. L-a cumpărat de la un om din sat. Şi pe celălalt cal, pe nume Dan, care e mai tânăr, are 7 ani, l-a luat tot atunci. I-a pus pe amândoi să tragă carul.
Cam 80 de lei câştigă Biţă pentru stăpîn, la un transport de fân, care include încărcatul şi descărcatul. Şi asta e sursa principală de venit a familiei. “Mai mergem şi la degajări, şi la construcţii, ce se cere”.
Stelu are pielea maro deschis, pătată cu alb. Cum îl scoate Biţă din grajd,
cum se repede să pască buruieni. Coama nepieptănată i s-a strâns smocuri pe
vârful capului.
“Uite, aici s-a lovit atunci, de aici i-a curs sânge”. Biţă
apucă piciorul stâng din spate al calului şi arată spre o rană deasupra
copitei. Rana s-a închis, “că i-am dat tratamentul”. Pe corpul lui Stelu se văd
tot felul de julituri sângerânde, “dar alea nu sunt de la bici, sunt de la jug”,
ne lămureşte stăpânul.
Dan, care e roşcat
şi mai subţire decât Stelu, a scos şi el capul prin uşa grajdulu, să adulmece
libertatea. “Azi dimineaţă,
la opt, m-am dus la poliţie şi am semnat. Apoi am plecat la fân. Acum ne-am
întors”, explică Biţă.
E prima dată când are probleme cu poliţia. Spune că are
martori care vor declara ce-a fost, că a dat în cal după ce-a căzut, nu
înainte. “Caiii ăştia sunt ca şi
copiii mei… Că dau cu biciul în ei… Doar nu-i ţin flămânzi”.
În afară de Stelu şi de Dan, în gospodărie vieţuiesc un
câine alb, mare, de pază, şi un pui de ciobănesc, care se şterge ca un pămătuf
de picioarele cailor.
O vecină miloasă
“Să fiţi cu milă
faţă de el! E un băiat amărât, pâinea lui Dumnezeu”, ne abordează vecina care stă gard în gard cu Biţă.
“Când am văzut că-l ia poliţia, îmi venea să şi plâng de milă. Au fost o
familie… vai de ei, cum au crescut…”.
Vecina are vreo 60 de ani, ochi verzi, mici, părul permanent, rochie-capot fără mâneci.
E văduvă. Vrea să ne dea cadou nişte piersici, apoi ne avertizează că ne “pune la acatist, la vreun sfânt, să se aleagă praful de tot”, dacă îi dăm poza la ziar. Că ea are “un băiat în armată, o fată inginereasă IT-istă, şi am fost o dată la o tăierea porcului, şi am ciocnit şampanie, cum se face, cineva a filmat cu telefonul şi a pus pe Facebook. Şi m-au văzut copiii cu paharul în mână. Ei credeau că sunt acasă”.
După care vecina devine
iar sentimentală: “Nici nu
ştiţi ce muncitor e Biţă, de mic a muncit. L-am chemat să-mi taie trei găini,
să trimit la fată. Şi el le-a tăiat şi m-a ajutat să le şi jumul. Şi când am
văzut că le şi jumule, să mi se rupă inima de milă…”
Când pisica are coada
strâmbă
“Normal că oamenii din sat îi ţin partea lui şi nu ei. De el au nevoie, la una, alta, la cărat, la munci”. Pe Eugen, 26 de ani, nu-l surprinde mentalitatea dominantă din Ulmeţelu.
“Eu încerc să le explic, ca la copii, să-i fac să priceapă… Că nu aşa se taie porcul… Una e să creşti animale, să te foloseşti de ele, alta e să le chinui”.
Eugen e cel care se ocupă de site-ul primăriei din
Păuşeşti-Măglaşi şi cel care s-a asigurat că videoclipul Rodicăi va deveni
public. Stelu a căzut chiar lângă gardul lui Eugen, “momentul ăla când calul
pune botul pe asfalt… vezi că nu mai poate şi tu dai în el… ”. Tânărul robust, în
pantaloni scurţi şi şlapi, face o pauză pentru efect.
De la 20 de ani, Eugen a muncit în Anglia, s-a întors la începutul anului şi nu
mai vrea să plece. Cum a venit de la aeroport, s-a dus la coasă, cu tatăl lui. “Cunosc Londra mai bine decât
Râmnicu-Vâlcea. Mi s-a luat de ea…”. Vorbeşte repede, de parcă ar vrea
să spună deodată tot ce-a gândit în perioada cât a vorbit preponderent engleza.
La Ulmeţelu, şi-a ridicat o casă cu etaj, şi-a cumpărat teren. La anul, face nunta.
Aici vreau să trăiesc, să îmbătrânesc. Aici e viaţa. Dar nu vreau să-mi cresc copiii lângă astfel de oameni. Dai într-un animal, azi, mâine dai într-un copil.
Eugen, localnic din Ulmeţelu
”Pisica mea are coada strâmbă. Nu poate face altceva, toată viaţa ei, decât să se joace, pisica asta. Ce să fac? S-o duc în pădure, să scap de ea? Aşa procedează oamenii pe aic. Pun caii la jug… Le-am zis: luaţi-vă, mă, tractor!”.
Justiţiarul în anul
sabatic
Anul ăsta, Eugen vrea să stea degeaba. Să nu facă nimic. Să se odihnească după anii londonezi.
“Dar de la anul… am proiecte. O fermă de struţi… Costă 1.500 de euro. Iar struţul mănâncă acelaşi lucru precum curcanul. Doar că are 180 de kilograme. Vă daţi seama? 180 de kilograme de carne, după ce dai la o parte pielea, ghearele şi penele. Cât un porc. Aţi mâncat vreodată carne de struţ? Da proaspătă… Nu din magazin”.
Pe banca de lângă troiţă, Eugen a pomenit apoi despre oamenii “de condiţie foarte bună, avocaţi, medici, profesori“, care au început să-şi cumpere proprietăţi în comună. Preţurile sunt mai mici decât la Olăneşti, staţiunea din imediata apropiere. Iar peisajul e chiar mai generos, “se vede mai mult din lanţul carpatic”.
Cât despre Rodica şi ameninţările pe care le-a primit “vă imaginaţi de la cine”, Eugen afirmă că vecina lui nu trebuie să se mai teamă: “I-am spus că am luat-o sub protecţia mea. Dacă vin să-i arunce un cocteil Molotov în geam, sar cu macetele pe ei”.
Potrivit Legii nr. 205 / 2004, actualizată în 2020, rănirea sau schingiuirea animalelor “constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”. Să pui calul să tragă la jug, comandându-l cu biciul, nu intră sub incidenţa acestei legi. Nu se consideră că e cruzime.