Drumul este închis circulaţiei rutiere, iar angajaţii din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova acţionează în zonă pentru deszăpezire.
Reprezentanţii DRDP Craiova au anunțată că stratul de zăpadă ajunge la patru metri pe tronsonul Rânca-Obârşia Lotrului, acolo unde utilajele acţionează pentru deszăpezire, în vederea reluării circulaţiei rutiere.
Stratul de zăpadă, acumulat din iarnă, este mai înalt decât utilajele cu care muncitorii intervin pentru deszăpezire. Ultima ninsoare în zonă a fost în 1 mai.
„Lucrăm la deszăpezire, ca să redeschidem tronsonul de drum între Rânca şi Obârşia Lotrului, unde stratul de zăpadă este de patru metri. Am ajuns cu deszăpezirea la vârful Urdele, cel mai înalt punct al unui drum naţional din România. Se acţionează cu două utilaje şi cu autofreze.
Este zăpadă acumulată pe toată perioada iernii şi în zonă a nins foarte mult. Ultima ninsoare a fost în 1 mai şi atunci s-a depus un strat de cel puţin 70 de centimetri”, a declarat Cristi Tudor, purtătorul de cuvânt al DRDP Craiova.
Deocamdată nu se ştie data la care Transalpina va fi redeschisă circulaţiei rutiere.
„Momentan nu putem spune o dată de reluare a circulaţiei până nu asigurăm toate condiţiile necesare. Vom anunţa însă în timp util când se va relua circulaţia pe Transalpina”, a spus Cristi Tudor.
Transalpina este închisă circulaţiei rutiere încă din luna octombrie 2018.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro