Surorile Williams, în prim plan la Roland Garros. Serena şi Venus Williams au debutat la dublu împotriva unei perechi din Japonia, iar diferenţa de statură dintre cele două echipe a atras atenţia.
Surorile americane Venus şi Serena Williams au primit o invitaţie (wild card) să participe în proba de dublu din cadrul turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros.
Primul meci jucat de Serena şi Venus Williams le-a adus pe acestea în prim plan. „Au jucat împotriva unor jucătoare micuţe”, notează jurnaliştii de la Daily Mail. Diferenţa de statură dintre cele două echipe a fost una impresionantă.
Serena Williams a purtat acelaşi echipament negru, care a atras atenţia şi comparaţia cu un costum de „super-erou”. De altfel, chiar ea a comparat costumul cu unul al eroinei „Catwoman”, afirmând că simbolizează lupta femeilor care revin la muncă, după o sarcină.