„Am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun. Evoluția pandemiei este îngrijorătoare, și orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul. Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranța că ne putem aduce contribuția la încetinirea creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toții, în această perioadă. Noi suntem pregătiți să organizăm evenimentul, în cazul în care situația se va îmbunătăți vom regândi această decizie, până atunci, aveți grijă de voi”, au transmis, luni, pe Facebook organizatorii evenimentului.
Anularea evenimentului vine la numai 5 zile după ce Primăria din Sibiu începuse să monteze bradul de Crăciun și iluminatul festiv în Piața Mare,
Târgul de Crăciun ar fi trebuit să se desfășoare intre 13 noiembrie și 3 ianuarie. Decizia vine după ce, luni, rata de infectare cu noul coronavirul la mia de locuitori a ajuns la 4, 04, iar în ultimele 24 de ore au fost raportate 152 de noi îmbolnăviri.
Chiar dacă nu vor fi montate căsuţele unde meşteşugarii urmau să îşi vândă produsele specifice Crăciunului, proiecţii spectaculoase realizate pe fiecare clădire din Piaţa Mare vor fi din nou prezente, acestea urmând să întreţină atmosfera feerică a evenimentului.
Potrivit datelor publicate la începutul acestui an de Institutul Național de Statistică, anul trecut, în lunile noiembrie și decembrie, județul a fost vizitat de peste 94.000 de turiști. Primăria Sibiu a alocat în 2019 suma de 100.000 de lei pentru organizarea târgului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro