VIDEO/ Terapie cu delfini la 10.000 de kilometri distanță, pentru fetița ei diagnosticată cu autism. Cum a ajuns o mamă din Gorj să facă voluntariat în Mexic

A studiat prețurile, le-a comparat. Cea mai bună și ieftină variantă pe care a găsit-o era la 10.000 de kilometri distanță: în Mexic. Și pentru că nu i-ar fi ajuns banii decât pentru drum, a ales să devină voluntar pentru copiii cu aceleași probleme.

La capătul lumii, Elena și-a auzit pentru prima oară fetița spunându-i „mamă”. Anastasia avea 4 ani. Și-atunci a simțit că și-a găsit drumul.

„Avem autism și am descoperit că avem și atrofie corticală fronto-parietală”, spune Elena Dobroiu, o femeie de 39 de ani, din Bâlteni, Gorj. Așa sunt mamele cu copii bolnavi, își însușesc bolile micuților. Din momentul când primesc diagnosticul copilului, își doresc atât de mult să vindece, că iau boala asupra lor. Și-ar dori cu toată ființa să poată face asta. Elena Dobroiu mai duce însă pe picioare și boala întrebărilor dureroase fără răspuns sau cu răspunsuri greu de acceptat. „După ce primești diagnosticul, începi să te întrebi de ce. De ce eu? Cu ce am greșit? Ce s-a întâmplat?”.

Nopțile nedormite, căutarea terapiilor potrivite și bugetul familiei întors pe toate părțile au ridicat și alte întrebări pentru Elena: „Din ce trăiești? De unde bani pentru terapie? Trebuie pus întotdeauna copilul mai presus de orice, dar copilul are nevoi. Cum îi acoperi aceste nevoi, cum îi oferi aceste condiții când nu ai veniturile necesare? Și în tot acest timp, când tu nu mai exiști fără copil, când nu poți ieși o clipă din cameră fără să vină după tine, la nivel mai profund, rulează în buclă alte și alte întrebări. Se va recupera? O să vorbească vreodată? O să-i fie bine? Ce-o să se întâmple când nu voi mai fi eu? Subconștientul nostru lucrează încontinuu. Chiar dacă spunem că suntem bine, nu e chiar așa”, povestește femeia.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

5.000 de euro și lucru zilnic cu copii și cu delfini

Elena și-a adunat toate puterile și toți banii și a mizat pe o terapie costisitoare la noi (200 de euro ședința), dar mult mai accesibilă în Mexic: delfinoterapia. Era oricum dispusă să încerce orice. Și în 2016 a ajuns prima oară acolo. „În Europa și în Turcia se merge pe noțiunea de contact și înot cu delfinul. În Mexic folosesc o altă metodă. Copilul stă în poziție de terapie, în apă, culcat pe spate, iar delfinul este ghidat să vină la capul micuțului. E o diferență. Eu trebuia să am grijă de copii să stea în acea poziție, ajutam inclusiv antrenorii delfinilor, pentru că sunt mici semne care se fac delfinilor când încep să se depărteze. Și înainte să plec m-am implicat și în prezentarea beneficiilor delfinoterapiei studenților care veneau curioși să afle mai multe despre asta”, povestește femeia. Costurile călătoriei și ale terapiei în țara aflată la zece mii de kilometri distanță a costat-o în jur de 5.000 de euro.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

„Mi-a spus «mama», «mama mea», sesiza momentul când ieșeam din cameră, momentul când cineva încerca să o ia de lângă mine. Erau lucruri importante. Pentru un părinte, să-i spună copilul «mama» e ceva normal, pentru mine e, cum am mai zis, câștigarea campionatului mondial de fotbal. În condițiile în care ea nu spunea absolut nimic”, povestește Elena.

Camera în care adulții fac ce spune copilul

Nu mai putem continua dialogul. Anastasia vine și ne ridică de pe scaune și mergem în camera terapeutică, amenajată potrivit terapiei SON RISE. Anastasia ne pune, prin semne, să sărim și noi cu ea. Îi place să sară pe trambulină. Ne ia cu mânuța ei mică și fină și ne îndeamnă să-i intrăm în joc. Și nu putem obiecta, fiindcă, după cum ne spune mama, în camera terapeutică adulții fac ce spune copilul. Luăm un „rain stick”, adică un băț umplut cu diferite pietricele, care, mișcat, scoate sunete de ploaie. Diademe, jucării. În acea cameră e copilăria fără sfârșit. Așa că și noi devenim copii. Sărim pe trambulină, ne dăm în leagăn.

Terapia SON RISE și delfinoterapia au scos-o pe Anastasia din letargie, când alte terapii nu funcționau. „Prin felul ăsta de lucru cu copilul, el înțelege că este acceptat așa cum este, că nu fuge nimeni de lângă el când are crize, când plânge, că nu este forțat să facă ceva. Este iubit pentru ceea ce este și pentru că există”, mai spune Elena.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

O melodie, o nouă victorie

Voluntariatul la centrul de terapie cu delfini din Mexic i-a adus costuri mai mici Elenei Dobroiu. Vrea să menționeze că delfinoterapia a adus îmbunătățiri considerabile în starea Anastasiei, dar nu este un tratament, nu vindecă autismul. Însă ar încerca oricând terapii alternative în locul medicamentelor. „Eu nu vreau un copil letargic, cuminte, eu vreau un copil energic, care să sară, să se bucure”, spune Elena care de altfel este reprezentant medical la o companie farmaceutică. Anastasia și-a găsit melodia preferată pe YouTube și începe să țopăie. Încă o victorie.

Anastasia și autismul unui sistem

Elena ne arată o poză cu Anastasia de când încăpea într-o punguță de cadou. De fapt, de atunci au început problemele. Copila, născută prematur în 2012, a luat o infecție nosocomială la maternitatea din Craiova și a făcut septicemie. A fost salvată la București de doctorul Dan Cârstoveanu de la Spitalul Marie Curie. Autismul a fost descoperit la aproape 4 ani, când educatoarea i-a spus că fetița are probleme, nu vorbea și avea un comportament diferit.

Elena și-a dat demisia, iar acum ar trebui să se întoarcă la muncă. „Îmi este teamă. Pentru că după prima reîntoarcere la serviciu în 2016, Anastasia a făcut tricotilomanie și și-a smuls părul din cap”, spune femeia. Între timp, lucrează pentru Asociația Iubirea învinge autismul, pe care a înființat-o să-i ajute și pe ceilalți părinți din Gorj, unde sunt acum peste 1.100 de copii cu handicap, dintre care 800 cu probleme neurologice. Asta înseamnă că la singurul centru din Târgu Jiu există liste de așteptare.

„Sunt o femeie norocoasă, îl am pe tatăl meu, care stă cu copiii dacă eu vreau să merg undeva să rezolv o problemă sau să ies o oră din casă să mă liniștesc, eu nu trebuie să îmi fac griji că nu am cu cine să-mi las copilul. Dar există multe mame care trec prin asta, pentru care stresul este mult mai mare fiindcă șapte zile din șapte, 24 din 24, ele stau în permanență cu copilul. Eu am trăit asta în Mexic, unde nici măcar un duș nu puteam să fac singură, pentru că venea după mine și era în permanență lângă mine. Și am văzut cât de mult stres se acumulează. Și atunci vrem să ajutăm aceste familii și să facem un centru de respiro”, explică Elena.

Acum caută un teren potrivit și apoi să înceapă strângerea de fonduri pentru ridicarea construcției. Este în momentul de plan, dar dacă afli ceva despre o mamă cu un copil bolnav, acel lucru e că nimic nu le poate opri.

Citește și: 

Premieră medicală în România. Transplant cu celule stem pentru o fetiță diagnosticată cu autism

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro