UPDATE: Un tânăr de 24 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud s-a ales cu o amendă de 1.305 lei după ce a tractat cu maşina pe care o conducea pe un drum judeţean o sanie pe care se aflau mai multe persoane, potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Poliţiştii l-au identificat pe tânăr după ce întâmplarea a fost filmată şi postată pe o reţea de socializare.

„În urma verificărilor efectuate cu privire la imaginile apărute pe o reţea de socializare, poliţiştii au stabilit faptul că, în seara de 22 ianuarie a.c., un tânăr de 24 de ani, din Cociu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 172, pe raza localităţii Cociu, a tractat o sanie pe care se aflau mai multe persoane, încălcând regulile de circulaţie. Acesta a fost condus la sediul poliţiei, unde şi-a recunoscut fapta, fiind sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, sancţiunea fiind în cuantum de 1.305 lei”, a informat IPJ Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii continuă verificările pentru analizarea situaţiei şi dispunerea altor măsuri legale.

Imaginile postate pe rețeaua de socializare au pe ele scris „Cursă mortală”. Din fericire, nu a murit nimeni, dar tinerii pare că nu realizează pericolul extrem la care se expun.

Distracția a avut loc în sat Cociu, comuna Șintereag, iar videoul a fost urcat pe platformă acum 7 zile. Imaginile sunt însoțite de o melodie cu versurile „să mă prindă nu au cum, că sunt mai creier ca ei”. E filmat și bordul mașinii care tractează săniile legate una de alta, iar acul kilometrajului urcă până la 140 km la oră.

În urmă cu o zi, tânărul care a postat imaginile a urcat un nou video în care arată cum săniile, cu structură metalică, scot scântei pe șosea, apoi sunt arătate cum s-au rupt și s-au stricat.

După apariția în presă a imaginilor, videourile au fost șterse de pe TikTok, dar poliția s-a autosesizat și îi caută pe tineri.

În urmă cu o săptămână, un bărbat de 35 de ani a murit pe loc izbit de un copac, când era tras cu sania pe un drum forestier de un jeep. O tânără care era cu el pe sanie e încă în stare critică internată în spital.

Urmărește-ne pe Google News