Turiştii ruşi care se aflau în vacanţă într-o staţiune de la Marea Azov, Rusia au avut un şoc când au văzut un măgar ridicat în văzduh.
Legat de o paraşută, deasupra unei plaje, măgarul înspăimântat a fost tras o jumătate de oră prin aer, înainte de a cădea în apă. Cei care l-au scos la mal au constatat că animalul era aproape mort. Potrivit Agerpres, animalul urla de frică, în faţa mulţimii de turişti de pe plajă.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei regionale, măgarul a fost ridicat în aer în cadrul unei campanii publicitare pentru o plajă particulară. Această scenă neobişnuită a atras atenţia poliţiei regionale, care a deschis o anchetă.
Autorităţile fac cercetări pentru a-i inculpa pe autori de cruzime faţă de animale, delict care se pedepseşte cu doi ani de închisoare