Alexandru Iancu a fost cea de-a 59-a victimă din incendiul din Clubul Colectiv. La 25 de ani, băiatul acesta sfințea orice loc unde călca: plin de haz, optimism și un chitarist excepțional, se făcea iubit foarte ușor. Familiei i-a fost imposibil să depășească, câtuși de puțin, despărțirea definitivă de el.  Fratele mai mic și-a înăbușit toată suferința, iar acum părinții vor să-l ducă la un psiholog.

”Făceau totul împreună, noi nu existam când erau amândoi. Alex l-a iubit atât de mult și și-a dorit să-l învețe tot ce știa, inclusiv să cânte la chitară. Acum, fratele lui nici nu vrea să mai audă de muzica rock. Îi este foarte greu. Sunt zile când se trezește cu stări foarte ciudate și nu se poate ridica să meargă la școală. O să încercăm să apelăm la un psiholog”, povestește Eugen Iancu, stâlpul familiei.
colectiv

Mai sunt câteva zile până la comemorarea victimelor din Colectiv, însă pentru familia asta fiecare zi a trecut mai greu decât își poate imagina cineva. Nu mai este întreagă, chiar dacă vorbesc mereu despre Alex.

Tatăl lui poartă doliu și acum și a decis să-și dedice tot timpul ajutorării supraviețuitorilor incendiului. Așa s-a creat și Asociația Colectiv, pe care o conduce, și strânge bani pentru ei. Alexandru Iancu a murit la trei săptămâni de la internare, după ce a ieșit din club pe picioarele lui, rănit doar la nivelul mâinilor. Motivul, spune el, ar fi fost contractarea unor bacterii din spitalul Sfântul Ioan, unde a fost internat.
alex_iancu.jpg

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Din prima zi ni s-a spus că nu sunt transportabili. Au fost sedați toți. Morfină, antibiotice. Pe urmă am aflat că toți au primit doze foarte mari și foarte diversificate de antibiotice. Li s-a dat preventiv. Ceea ce era o crimă. Pentru că antibioticele slăbesc funcționalitatea organelor. Medicii noștri au acționat, dar habar n-am după ce, dar se vedea clar că nu au experiență. Acum știm că toți care au plecat în străinătate li s-a întrerupt antibioticul și au fost tratați cu apă și săpun. Pentru că un mare ars trebuie să stea în mediu umed, nu are voie să se usuce pielea pe el și curățată. La noi lucrurile elementare nu se știu. Dar în schimb noi considerăm că suntem mari specialiști, iar această credință ne-a omorăt copiii. Eu am spus că dacă va fi nevoie pentru a face tot ce este posibil pentru a demonstra vinovățiile voi face și acest lucru, de a-l deshuma pe copilul meu”, a rememorat tatăl îndurerat.

Un an de la Colectiv. ”Nimeni nu vrea să intervină!”

Revolta lui se îndreaptă și înspre ancheta care nu a tras la răspundere nici un angajat sau reprezentant al sistemului medical, după ce au fost acuzații că multe dintre victime au murit din cauza bacteriilor din spitale.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

”Este un semn de întrebare pe care mi-l pun de mult timp, de ce nimeni din sistemul medical nu a fost anchetat. Nu am văzut medici arestați, decât pe cei care au fost prinși cu șpagă.  Am impresia că aici e o glumă. Nimeni nu vrea să intervină. Copilul meu a fost rănit într-un incendiu și a murit din cauza condițiilor și nepriceperii uor medici. Le respect efortul pe care l-au făcut în acele zile. Copilul meu a fost internat timp de trei săptămâni, a fost mereu supravegheat. Numai că dacă îi apreciez pentru lacrimile pe care le-au vărsat, nu pot să-i apreciez pentru că știau unde îi bagă. Medicul nu trebuie să se roage la Dumnezeu să se întâmple ceva bun. Medicul trebuie să salveze. Trebuiau să iasă să spună Nu mi se pare normal ca atunci când ai 64 de decedați și peste 100 de răniți, tu să nu ai pe nimeni în arest. Ce facem, dacă procesul ăsta va dura zece ani oamenii ăia vor muri de bătrânețe în timp ce ai noștri au murit în chinuri?”.

Un an de la Colectiv. 64 de tineri au murit în urma incendiului din Colectiv

Vineri seara, pe 30 octombrie, artificiile aprinse în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, care își lansa noul album în clubul Colectiv, au provocat un incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane. Dintre aceștia, 27 au murit în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre ei fiind fotografi, artişti, elevi olimpici şi studenţi străini.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI