Băiatul a rămas cu picioare prinse sub dărâmăturile clădirii bombardate. El poartă un tricou cu mesajul „nu trage” și așteaptă ajutoare. Căștile albe din Siria au fost nevoite să aducă o macara pentru a-l ajuta pe băiat. Ulterior, voluntarii au anunțat pe o rețea de socializare că băiatul își va reveni.
Footage shows a child being rescued after being trapped in the rubble of a bombed building on Sunday night in Aleppo pic.twitter.com/udQZjr3Jgt
— RTÉ News (@rtenews) October 18, 2016
Rusia a anunțat oprirea raidurilor aeriene în Alep
Imaginile dramatice au fost suprinse duminică, când orașul Alep a fost din nou ținta bombardamentelor aviației ruse. În această dimineață, militarii ruşi şi sireni au oprit atacurile din acest oraş. Mai precis, forțele ruse și siriene au anunțat că își suspendă raidurile aeriene la Alep, începând de marți 07:00 GMT, cu două zile înainte de „pauză umanitară” care era programată să fie pusă în aplicare joi, 20 octombrie, a anunțat ministrul apărării rus.
Criza din Siria, discutată la Berlin
Totodată, criza din Siria va fi discutată, la Berlin, de liderii Rusiei, Germaniei şi Franţei. În urmă cu câteva zile, o astfel de întâlnire între Vladimir Putin, Angela Merkel şi Francois Hollande era puţin probabilă. Acum se anunţă discuţii tensionate, mai ales fiindcă Angela Merkel ia în calcul sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza bombardamentelor din Alep. Mai mult, șefa Guvernului german a îndemnat să nu se aştepte „miracole” de la această întâlnire.
Rusia ar putea fi lovită cu noi sancțiuni
Atât Merkel, cât şi Hollande au criticat extrem de dur Moscova şi au denunţat faptul că ruşii susţin forţele preşedintelui Bashar al-Assad. Cancelarul german a spus clar marţi că ea este „de părere că nicio opţiune, inclusiv (impunerea unor) sancţiuni, nu poate fi luată de pe masă ţinând cont de situaţia (din Siria)”.
„Însă prioritar este să căutăm să reducem suferinţa poporului în vreun fel, iar aceasta va fi o problemă mâine (miercuri)”, la întâlnirea cu Putin, a subliniat Merkel.
Problema impunerii unor sancţiuni Rusiei urmează să fie discutată, de asemenea, joi şi vineri la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles..
Atât Ununea Europeană, cât şi Statele Unite au impus deja o serie de sancţiuni, în principal economice, Rusiei, din cauza implicării ruse în războiul din estul Ucrainei, dar și din cauza anexării Peninsulei Crimeea, în 2014.