Un copil de cinci ani din Istambul, Turcia, era cât pe ce să moară zilele trecute, după ce a vrut să urce la etajul doi al unui mall, pe partea exterioară a scării rulante.
Puştiul s-a prins cu mâinile de banda de cauciuc ce urca şi s-a lăsat dus în sus. Când a ajuns la capăt, s-a desprins şi a căzut în gol. Din fericire, vânzătorul unui magazin, Ali Apari, a observat întreaga scenă şi a mers repede şi l-a prins pe copil.