Imagini video cu elicopterul armatei au fost publicate pe Facebook de portalul local de știri Monitorul de Suceava. Se observă cum aparatul de zbor aterizează pe un câmp, iar patru militari se urcă în el, pregătindu-se din nou de decolare.
Evenimentele s-au petrecut înaintea orei 18.00, moment după care, conform site-ului flightradar, elicopterul a efectuat zborul marcat cu numărul de serie „R20796” către baza militară din Mihail Kogălniceanu, unde a ajuns în jurul orei 20.20.
În presa locală apar și două fotografii cu militarii în fața unei benzinării, aceștia interacționând cu localnicii și cu polițiștii de frontieră.
Din informațiile obținute de Libertatea din surse din armată și oficiali ai Poliției de Frontieră, vizita, deși neanunțată, face parte dintr-o serie de acțiuni comune ale militarilor americani cu autoritățile române. Au fost vizitate mai multe puncte de frontieră cu Ucraina și cu Republica Moldova, atât dezafectate, cât și încă funcționale. Au avut loc discuții cu polițiștii de frontieră și o inspecție a zonelor respective.
Libertatea a confirmat că deplasarea a fost realizată de către o parte dintre militarii SUA trimiși în România în contextul escaladării tensiunilor pe frontul de Est al Ucrainei. „A fost o activitate comună, evident că s-a desfășurat în contextul actual de tensiune în zonă. Se fac diverse pregătiri și sunt luate în calcul absolut toate scenariile. Sunt 2.000 de militari din SUA sosiți în România cu tehnică avansată, îi vom tot vedea în perioada următoare, nu vor sta ascunși”, au precizat sursele ziarului.
Alte două elicoptere ale armatei SUA au survolat, miercuri seară, zona de deasupra Deltei Dunării, aterizând în diferite zone din regiunea Jurilovca – Enisala, în apropierea Lacului Razim.