ComenteazăEspressorul șuieră, semn că, în scurt timp, clienții își vor primi cafeaua. Cu mâna ușor tremurândă, Nicoleta toarnă spuma de lapte peste cafeaua aburindă. Nu-i prea mulțumită că nu a putut orna băutura cu binecunoscuta inimioară de lapte: „Azi, pur și simplu nu-mi iese!” Pune prăjiturile pe farfurie, pregătește sucurile și iese cu tava pe terasă.
Nicoleta este concentrată să îi iasă lucrurile bine. Fie că e vorba de o cafea aromată, de admiterea la facultate sau, pur și simplu, de viața ei. A avut întotdeauna mai mult de demonstrat decât orice alt copil.
„Am fost mereu marginalizată. Și în liceu, tot timpul am avut copii care râdeau de mine că vin dintr-un centru de plasament și eram dată la o parte. Acum am realizat că nu e vina mea pentru asta, că și eu fac parte din societate, și eu pot!”, spune tânăra, ca și cum s-ar afla pe o scenă.
Chiar și pe scena imaginară, Nicoleta Vlaicu merită aplauze. Abandonată de mică, a trăit într-un centru de tip familial, alături de alți 20 de copii. Timp în care nu a făcut decât să meargă la școală și să învețe.
„Nu eram deloc cum mă vezi acum, sunt schimbată total. Spun asta pentru că nu aveam curajul să vorbesc cu oamenii, să ridic capul din pământ și eram foarte timidă”, spune tânăra.
Unde mai pui că, până la 19 ani, nu a ieșit niciodată singură în oraș. Cei de la Organizația Umanitară Concordia au insistat ca ea să învețe, să fie independentă. Prin această asociație, a putut să urmeze cursurile de ospătar și să se și angajeze. Din octombrie, începe Facultatea de Kinetoterapie, un vis la care a îndrăznit să spere doar atunci când nu i-au mai fost frânte aripile.
„Nu știam nici cum să-mi plătesc facturile”
18 ani este o vârstă așteptată de orice adolescent, vârsta dreptului de semnătură, când ți se dă liber la lucrurile interzise.
Pentru tinerii aflați în sistemul de stat, 18 ani este cea mai îngrozitoare vârstă. Este momentul din care pierd acoperișul de deasupra capului, ajutorul și bruma de încredere în ei.
Așa a fost și pentru Alin. El a locuit de la 5 ani la un asistent maternal.
„Am făcut 18 ani, eram în asistență maternală și a trebuit să plec după ce am luat Bacul, și aici am ajuns. Mi-a trebuit un loc unde să stau”, povestește Alin.
A primit în plus și pregătire pentru a fi recepționer, și un loc de muncă la hostelul social Bread&Breakfast.
„Înainte să vin aici, nu știam nici cum se plătesc facturile. Aici îmi place mult ce fac. Mai ales că vorbesc engleză și pot să cunosc oameni din toate țările, nu doar din România”, spune Alin.
Vrea să dea și el la facultate anul viitor, la Asistență Socială. „Pentru că mi-a plăcut ce au făcut pentru mine anumiți oameni, care cred că au făcut aceeași facultate”, mai spune băiatul de 19 ani.
Atât cafeneaua, cât și hostelul sunt întreprinderi sociale. Adică banii încasați merg integral pentru susținerea acestor tineri.
„Avem doi tineri la recepție și un băiat pe curățenie, care face o treabă extraordinară. La cafenea sunt două colege ca ospătar și așteptăm cât mai mulți clienți. Angajații noștri, o parte sunt dintre beneficiarii organizației, alții provin din centre sau fundații. Pentru mulți, ăsta e primul lor job. Lucrează aici în domeniul în care s-au specializat, se pot dezvolta și apoi se pot angaja în oricare alt loc de pe piață”, explică Bogdan Lungu, manager de proiect la Concordia.
În România, aproape 60.000 de copii sunt în sistemul de protecție socială. O foarte mică parte, doar 5%, sunt declarați adoptabili și pot avea șansa unei familii. Fără ajutorul unei fundații, cum este Concordia, după 18 ani, ajung pe stradă.
Citește și: VIDEO/ Jirí Felix, cehul de 87 de ani îndrăgostit de România de la 6 ani. A început să ne învețe limba cu „Ce te legeni, codrule”
Vezi şi avantajele şi dezavantajele de a te caza la un hostel!