După cum se poate vedea clar în imaginile publicate pe Facebook de viceprimarul orașului Suceava, Lucian Harşovschi, un tânăr intră în scara unui bloc și se duce direct la recipientul în care se află dezinfectant pentru mâini, relatează publicația online Suceava News.
Tânărul îşi toarnă în palmă dezinfectantul după care se pare a-l mirosi sau chiar că îl bea.
După câteva secunde tânărul se
întoarce şi fură recipientul.
„Uite dezinfectantul, nu e
dezinfectantul! Oare să fi ascultat sfatul lui Trump referitor la
injectarea cu dezinfectant? Dacă recunoașteți personajul poate îl
etichetați în postare să vedem dacă e bine, sănătos. Chiar nu e
de glumit, se pare că îl gustă”, a scris Lucian Harşovschi pe
pagina sa de Facebook.
Viceprimarul Lucian Harşovschi a făcut
un apel la cei care îl recunosc pe individ să îi dezvăluie
identitatea
Scenele au avut loc într-o scară de bloc de Strada Celulozei nr. 3, Bl 16, sc f, din municipiul Suceava, a precizat viceprimarul.