Ion-Nelu Gioroiu, poreclit „Jojo”, în vârstă de 52 de ani, care trăiește din ce primește de pomană și din vânzarea unei reviste editate de o asociație umanitară, și-a donat toți banii pe care îi avea – adică 150 de euro – pentru victimele inundațiilor din Alpes-Maritimes, după ce zona a fost măturată de furtuna Alex.
Cea mai mare parte a sumei a adunat-o vânzând revista asociației Solidarity 06, editată în beneficiul persoanelor fără adăpost. În ultimul număr, revista i-a făcut un portret românului fără adăpost, potrivit Arcinfo.
Bărbatul spune, printre altele, că dorințele cele mai mari ale lui sunt să-și găsească un loc de muncă, să aibă o casă și să meargă la un curs de limbă franceză, notează Arcinfo.
După ce a apărut în presă, dorințele lui au devenit realitate.
Primăria i-a oferit un loc de muncă la serviciul de curățenie, iar pentru prima oară, românul nu va mai dormi afară, după ce o persoană care a vrut să rămână anonimă i-a pus la dispoziție o locuință prin intermediul unei asociații umanitare.
“L-am trezit azi dimineaţă la 8.00. Este fericit, era în al nouălea cer. Acum trebuie să meargă împreună cu noi la Consulatul României din Marsilia, pentru a-i fi refăcute actele, furate de unii care l-au atacat“, a declarat pentru presa internațională un voluntar de la Secours populaire care îi aducea, de obicei, mâncare.
Ion-Nelu Gioroiu a fost abandonat la nașterea sa în Craiova și a avut parte de o serie de experiențe neplăcute: a fost lăsat într-un orfelinat în timpul lui Nicolae Ceaușescu, a lucrat la negru în Italia mai mulți ani, unde s-a ocupat de grădinărit, după care în 2017 s-a stabilit în Franța.