Un schior a fost alergat pe pârtia Clăbucet din Predeal de un urs, momentul înfricoșător fiind surprins de un alt turist care se afla în telescaun. Bărbatul a reușit să scape și a fost luat de pe pârtie de câteva snowmobile cu paramedici şi jandarmi, potrivit turistului care a filmat incidentul.
„Schiorul a fost fugărit de urs în jur de ora 16:00 pe pârtia Clăbucet (Varianta neagră – despre care țin să menționez că era închisă și pustie)”, a scris David Creţa, turistul care a postat clipul.
Eram în telescaun şi a durat ceva până am reuşit să încep filmarea, schiorul fiind urmărit de acel urs de mai mult timp. Tocmai ce începea partea plată a pârtiei unde ursul are avantaj, dar atunci am oprit filmarea pentru că nu se mai vedea nimic de copaci. Pe parcursul timpului, jos au ajuns 5 ambulanţe şi 2 masini de poliție cu sirenele pornite. Schiorul a fost luat de pe pârtie de câteva snowmobile cu paramedici şi jandarmi care se îndreptau către locul respectiv.
David Creţa, turist:
„Într-o ambulanţă care a plecat la scurt timp, era un copil care plângea, probabil copilul schiorului. Sperăm că nu a fost ceva foarte grav”, adaugă turistul.
Ion Zaharia, reprezentantul Jandarmeriei Braşov, a anunţat că ursul va fi relocat din zonă, potrivit Digi 24. Acesta a mai precizat că schiorul a reușit să scape după ce și-a aruncat ruscacul și a reușit astfel să-i distragă atenția ursului de la el.