Poliţiştii constănțeni au fost sesizaţi sâmbătă seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană a fost agresată într-o staţie de autobuz din Constanța.
„În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, de 58 de ani, aflându-se în timpul serviciului, în calitate de şofer al unui autobuz, ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 65 de ani, în urma unui conflict spontan”, a anunțat IPJ Constanța.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital, conştient şi cooperant. Acesta îşi rezervă dreptul de a depune plângere penală în termenul prevăzut de lege”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
În ceea ce-l privește pe agresor poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În plus, șoferul de autobuz este cercetat în cadrul unei anchete interne a societății de transport public din Constanța.
„Incidentul a escaladat, astfel că s-a solicitat intervenția autorităților, prin apelarea numărului unic de urgență 112. Pasagerul a fost transportat la spital, pentru mai multe investigații, iar cazul este investigat de autorități și face obiectul unei anchete interne a CT BUS. În funcție de concluzii, vom urma calea legală. Manifestăm 0 toleranță față de abaterile disciplinare”, a anunțat compania de transport într-un comunicat.
Incidentul s-a petrecut, sâmbătă, în stația Facultativă din Faleză Nord, victima fiind lovită de șoferul de pe linia 102N, potrivit Constanța Info.
Captură video