În imaginile date publicității, tatăl îl trântește pe copil la pământ, apoi îl lovește cu o bucată de lemn pe copil la fund, în timp ce micuțul plânge de durere. Copilul își duce mâinile la spate, încercând să se protejeze de lovituri, dar bărbatul continuă să lovească.

„Aoleo, tată, gata”, se aude țipând micuțul.

În încăpere mai există o persoană care asistă la bătaie, fără să intervină.

În urma apariției imaginilor, polițiștii au descins marți la locuința familiei și l-au reținut pe agresor pentru 24 de ore, scrie Monitorul de Botoșani.

Potrivit informațiilor publicate de publicația locală, băiatul de 7 ani mai are trei frați, gemeni în vârstă de 14 ani și unul în vârstă de 15 ani.

Alături de polițiști, acasă la familie au ajuns și reprezentanții de la Protecția Copilului, iar toți cei patru copii au fost ridicați, alături de mamă, și duși într-un centru de ocrotire de la Gura Humorului.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News