Noaptea trecută polițiștii au văzut o mașină trasă pe dreapta, cu avariile în funcțiune, pe un bulevard din Iași. Pentru că nu lega bine cuvintele, șoferul a fost somat să coboare și să prezinte actele. Însă acesta a refuzat și a început o cursă nebună prin oraș.

Individul a condus cu viteză șapte kilometric prin oraș fără să țină cont de regulile de circulație. Polițiștii au pornit pe urmele sale și au tras 30 de focuri de armă pentru a-l opri, scrie Bună Ziua Iași.

După aproape 30 de minute, bărbatul s-a oprit într-un stâlp. Testele au arătat că nu băuse. Polițiștii așteaptă și rezultatul analizelor, pentru a afla dacă era cumva drogat. Bărbatul este acum în spital.

 „Prezenta mai multe
contuzii și plăgi, o contuzie de umăr drept, o plagă posibil împușcată la
nivelul umărului stâng, fără retenție de corpi străini, mai multe contuzii
faciale, un traumatism cranio cerebral, fără pierderea stării de conștiență.
Emoțional era agitat și afectat pacientul”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic
șef UPU SMURD Iași

Pe lângă șofer, și un polițist a fost rănit ușor, așa că a
fost deschis un dosar penal pentru ultraj. Bărbatul nu are antecedente penale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News