UPDATE 11 martie, ora 9:40 Conform Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, prin toate punctele de trecere a frontierei au trecut, în total, aproximativ 110.000 persoane, români și străini, astfel: 54.000 pe sensul de intrare şi 56.000 pe cel de ieşire din ţară.
Comparativ cu aceeaşi zi din anul 2019, s-a constatat o scădere de aproximativ 35%, a notat sursa citată.
UPDATE 11 martie, ora 1:00 | Traficul rutier a fost intens în Vama Nădlac, din cauza numărului mare de maşini.
Au fost deschise trei artere pe sensul de intrare în ţară la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II şi tot atâtea pe sensul de ieşire. Potrivit Poliției de Frontieră, autorităţile maghiare se confruntă cu lipsă de personal, a relatat news.ro.
Este un aflux de români la graniţa de vest, care se întorc în ţară. La nivelul MAI se desfăşoară o celulă de criză pentru identificarea şi adoptarea soluţiilor care să ducă la defluirea aglomeraţiei
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă:
În schimb, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat pentru Agerpres că, deși valorile de trafic sunt în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, cauza timpului de așteptare crescut o reprezintă inclusiv completarea chestionarelor: „Timpul de aşteptare mai ridicat este cauzat de măsurile suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul noului coronavirus, respectiv verificările efectuate de către poliţiştii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, precum şi măsurile dispuse de specialiştii acestei instituţii”.
faţă de 14.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit reprezentantului Poliţiei de Frontieră Arad
În jurul orelor 22:10, streamingul LIVE oferit de camerele video de la Nădlac, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, a „picat”, apărând un mesaj de eroare de conexiune.
Totodată, şi site-ul live.politiadefrontiera.ro a „căzut” temporar.
În acel moment, timpul de aşteptare pentru maşini, pe sensul de intrare în România, conform site-ului, era de 50 de minute, iar traficul era cotat drept „intens”.
Libertatea a apucat să surprindă ultimele imagini VIDEO transmise de camerele de supraveghere, înainte să pice LIVE streamingul Poliţiei de Frontieră. Acestea pot fi văzute în player-ul video de sus.
29 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în România
În România, la momentul redactării acestei ştiri, sunt 29 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, cel mai recent caz fiind confirmat în această seară, este vorba despre o femeie din Bucureşti.
„Femeia de 47 de ani din Bucureşti, care este cel de-al 29 caz confirmat de îmbolnăvire cu noul coronavirus, este contact cu pacientul care a fost internat la Spitalul Gerota”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
În cursul zilei de azi, 10 martie, 8 noi cazuri de coronavirus au fost diagnosticate în Bucureşti, conform sursei citate.