Imaginile au fost postate pe contul de Tik Tok al acestuia, de unde au fost șterse și repostate pe Instagram. În filmare, Micula jr toarnă pe o jumătate de roată dintr-o sticlă de șampanie, pe cealaltă jumătate din a doua, iar apoi șterge roata cu masca de protecție pe care o scoate de la gură.

“Am avut o curiozitate, care dintre cele două șampanii (Moet Chandon si Cristal) spală mai bine roțile de la Lamboghini. Să vedem care dintre ele spală mai bine. Bună și masca de gură la ceva”, spune Victoraș Micula în timp ce toarnă băutura pe roata SUV-ului său Lamborghini Urus.

Mașina valorează aproximativ 250.000 de euro.

Victoraș Micula e urmărit penal de procurorii Parchetului Bihor, alături de patru poliţişti din Oradea. El e acuzat că ar fi participat, îmbrăcat în poliţist, cu cagulă pe faţă, la percheziţionarea unei persoane pe care o denunțase.

De asemenea, Micula jr ar fi accesat ilegal bazele de date a Ministerului de Interne, pentru a afla informaţii despre şoferul unei maşini cu care se şicanase în trafic. Cu ajutorul unei poliţiste care i-a făcut instructajul, Victoraş Micula ar fi căutat informaţii şi despre cântăreaţa de muzică populară Vlăduţa Lupău, dar și despre Codin Maticiuc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News