Din Kansas, la Constanţa
Căpitanul Joseph LaPlant se va muta pentru următoarele nouă luni la Constanța. Şi-a lăsat acasă soţia şi fetiţa lui de trei luni. Ofițerul se află acum în Polonia, unde pregătește transferul tancurilor şi mașinilor blindate către România: „În următoarele luni compania mea se va muta la baza Mihail Kogălniceanu din România. Acolo vom avea misiuni colective, la nivel de pluton. Vom lua cu noi zece tancuri Abrams şi patru vehicule blindate de luptă de tip Bradley, împreună cu două echipe de infanterie „, a declarat Căpitanul LaPlant. Tancurile pe care americanii le aduc în Europa sunt recent modernizate. Fiecare cântărește 60 de tone, au o lungime de zece metri și ating viteza de 68 de kilometri/oră. Misiunea americanilor în România va fi de nouă luni. „Ni s-a spus că vom avea ocazia să participăm la multe dintre sărbătorile speciale ale colegilor români. Este posibil să participăm şi la câteva dintre defilările pe care ei le organizează. Abia aștept să fac asta”, a povestit căpitanul Joseph LaPlant.
4,8 miliarde de dolari pentru operațiunile militare din Europa
Pentagonul urmează să cheltuie în 2018 aproape cinci miliarde de dolari pentru misiunile militare din Europa. Câteva milioane de dolari vor fi plătiți pentru modernizarea bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Nu doar în România vor fi trimiși militari. Sute de soldați se vor antrena în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Germania şi Ţările Baltice.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO EXCLUSIV/ Dragoș Dolănescu a refuzat șansa de a face politică în România. „Am început în Costa Rica, acolo vreau să termin”
Fiul lui Michael Schumacher este leit tatăl său: Vreau să câştig titlul mondial în Formula 1 | FOTO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro