Limba indoeuropeană a fost pentru strămoșii noștri ce este engleza azi pentru tinerele generații. Herodot i-a numit pe geto-daci, probabil la beție, cei mai viteji dintre traci. „Săpat de televiziunile dușmănoase ale adversarilor politici”, Burebista este asasinat în 44 î. Hr. Asta aflăm de la Virgil. Practic, el zice ce nu prea are curajul să zică vreun profesor de istorie. Și tocmai asta-i faza, că Virgil nu are studii de specialitate, ci o pasiune care l-a măcinat de când doamna Ungureanu, profesoara lui din Moara Domnească, Vaslui, i-a zis autoritară că trebuie să învețe. „Să știi că dacă îi întrebi pe colegii mei, era super dură, dar pe mine m-a motivat treaba asta și învățam foarte mult și a ajuns să îmi placă. Că învățam mai mult decât trebuia, gen peste ce era în manual, de mă trimitea la olimpiada de istorie și chestii dintr-astea. Am fost la olimpiadă, dar nu am rupt gura târgului, ce să fur curent acum…”, spune tânărul de 25 de ani.
Virgil de la Istoria cu Virgil: „N-am idoli, mi se pare că-s oameni toți”
A început să facă „Istoria cu Virgil” pe Youtube în ianuarie anul trecut și a început să crească ușor-ușor, până când l-au descoperit cei de la Televiziunea Națională și i-au dat timp de emisie, în fiecare duminică, de la ora 18.45, pe TVR1. „Am fost surprins că a fost apreciată în așa măsură calitatea, încât am ajuns în punctul ăsta să fiu pe TVR1”, spune Virgil Ciulin.
![Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_66213f0976fc66996d3fc228c610a9e4.jpg)
Tânărul a terminat Marketing la Academia de Studii Economice din Capitală și cocheta deja cu afișatul pe online, prin diferite proiecte pe care le dezvoltase împreună cu niște prieteni. Și apoi i-a venit ideea cu istoria povestită vesel și carismatic pe un canal de Youtube.
„Nici acuma nu știu exact ce fac, dacă mă întrebi. În ultimul timp, că e lumea mai interesată de ce fac, tot primesc întrebări dintr-astea, că istoria de ce îți place, de unde pasiunea, dar pentru mine e cel mult 50-50. Adică eu mă simt mai apropiat de latura asta umoristică, încerc să devin comediant și mă pasionează parcă mai mult partea asta de comedie. Mai urc și pe scenă la open mic-uri și îmi dau silința să fac materialul atractiv prin amuzament, prin text, prin limbajul pe care îl folosesc, decât prin date, că pe alea le culegi de pe oriunde, să vezi ce bătălie a fost în ce an”, povestește Virgil.
Pe scenă, la stand-up, mai aruncă și ceva glume cu Vasluiul, dar nu vrea să-și facă un renume din asta. Nu stă în biblioteci ca să-și pregătească emisiunile, tot internetul e rege, dar se documentează temeinic. Nu are vreun istoric în gura căruia să se uite, nici nu-și dă aere de atotștiutor. Vrea ca emisiunea lui măcar să incite la informare, și se simte câștigat. „Mi se pare important să vezi ce spun mai mulți și apoi să-ți faci tu părerea ta. Că oricum e informația la mâna a patra, că s-a întâmplat o chestie la 1300, a fost scrisă în 1600 de un om care a auzit despre ea și apoi istoricul ăsta pe care îl citesc eu a preluat ce a văzut în izvoarele alea și eu interpretez ce-a spus el, adică câtă încredere poți să ai și în mine?”, spune vasluianul.
![Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, recunoaște că el l-a denunțat la DNA pe primarul din Sinaia, Vlad Oprea, dar se ferește să spună ce șpăgi i-a dat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0e8982bc1cf8493f47a5809b8b23383c.jpg)
Cât despre personaje istorice care să-l fi inspirat, nu are vreunul preferat. „N-am idoli, mi se pare că-s oameni toți”, spune Virgil. Și tocmai fiindcă nu ridică pe nimeni pe vreun piedestal, și vorbește despre oamenii din cărțile de istorie, nu despre voievozi, domni și bani, reușește să fie și „Istoria cu Virgil” mai umană.
Citește și: Peste 112.000 de români, victime ale scurgerii de date de la Facebook către Cambridge Analytica
![Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ef62515a7d15ecea9d450b61ed09a3dd.jpg)
![A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ddff325b868dc4c631cbc4bcef38aa0e.jpg)
![Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a93747eec1a9a332cd76ce4e77e3eb99.jpg)
![Suma uriașă cu care a fost scos la vânzare un loc de parcare în Cluj: “Investiție excelentă”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5806e1b6f32f2f65ad29ec39482a941a.jpg)
![Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_02b530f94a77d3c0d7490478f87d225f.jpg)
![Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6202a9596b3f9ab1bfca34db8f4828cf.jpg)
!["S-a simţit tare, am zis că se duce pământul în jos". Trei cutremure puternice au lovit în Galaţi, în doar 16 ore. Localnicii au retrăit cu groază anul 2013](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d9277f28c7f23b4d2f6d1ee1c65c0cb0.jpg)
![Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_77e26181cad45a70479537290b6bcb23.jpg)