Floriana Tudorache are zece ani și iubește tot ce e legat de prințese: cărțile, revistele, filmele. Eroina ei este Soy Luna, un personaj Disney, care plutește optimist pe role, într-o lume a tuturor posibilităților. Lumea Florianei nu e atât de vastă. A fost abandonată la naștere și crescută de mătușa și unchiul mamei sale. Mătușa a murit, acum câțiva ani, au rămas doar ea și unchiul Sorin, într-o baracă din Șoseaua Străulești.

De când a fost cu verișoara ei la mall, la un stand de machiaj, Floriana și-a descoperit pasiunea pentru pensule, farduri și pudre. „M-am uitat cum se machiază și mi-am dorit să fac și eu asta”, spune fetița. Pe mama ei, Gina, Floriana o consideră cea mai frumoasă femeie din lume. Îi admiră unghiile lungi, genele false. Gina lucrează acum în Anglia, la un depozit. Pe tatăl ei, Floriana nu l-a cunoscut niciodată.

Ceea ce urmează este o avanpremieră la basmul Cenușăresei. Am condus-o pe Floriana în salonul lui Cristi Pascu, hair-stylistul vedetelor. Să învețe meserie de la cei mai buni. Și să prindă gustul adevăratei străluciri, în spatele căreia se află multă trudă, abia întrevăzută.

Oglinda fermecată a Getei Bumbaru

Cristi Pascu scotea bigudiurile unei cliente și se pregătea pentru o decolorare. Floriana a fost preluată de colegele lui, care i-au aranjat buclele din câteva mișcări, cu clame invizibile și un pic de fixativ.

Apoi Geta Bumbaru, make-up artist, și-a deschis trusa profesionistă de machiaj. A scos obiectele magice, care transformă bostanii în calești, și i-a explicat Florianei la ce folosesc. „La zece ani, e prea devreme să-ți aplic machiaj. Pot să te aranjez ca pentru o petrecere de copii”, a fost verdictul specialistului.

În timp ce era pudrată cu roz sidefat, Floriana a aflat cum se întrețin pensulele, cum se alege machiajul în funcție de forma feței și cum se lucrează cu sprâncenele. La sfârșitul lecției practice, Floriana a făcut un selfie cu Geta Bumbaru și a băut o ceașcă de lapte cald, adusă de o manichiuristă asiatică.

Cristi Pascu a primit-o pe Floriana în salonul lui, acolo unde metamorfozele sunt la ordinea zilei. „Eu unul am decis abia într-a unsprezecea ce voi deveni. Tata ținea să urmez Medicina și să fiu chirurg. Dar într-o zi, venind de la liceu, am trecut pe lângă școala profesională și am văzut acolo un anunț, Cursuri de coafură. Mi s-a părut interesant și mi-am zis să încerc. Tata, să cadă din picioare când i-am spus”, a povestit hair-stylistul.

Sfaturi de la vrăjitorul cu foarfecă

Secretul succesului? „Munca. Muncesc și câte 14 ore pe zi. Iar la începutul meseriei, am lucrat și am învățat de la profesioniști foarte buni”, a continuat Cristi Pascu. Înainte de a avea propria lui academie de coafură și de a ține seminarii despre culoare și hairstyling, Cristi Pascu a studiat la cele mai cunoscute școli din domeniu: Vidall Sasoon, Tony & Guy și Mahogany.

Principiul lui, stând în spatele scaunului, e să descopere stilul potrivit fiecărui client și să-și adapteze arta astfel încât să scoată la iveală frumusețea fiecărui chip. Floriana l-a întrebat pe Cristi Pascu de ce a ales această meserie. |Pentru că îmi place senzația aceeea, când, la sfârșit, vezi că ai făcut un om fericit, i-ai schimbat nu doar coafura, ci, într-un fel, i-ai schimbat și viața”, a răspuns hair-stylistul.

Cristi Pascu a sfătuit-o pe ucenica de zece ani să urmărească tutoriale pe Youtube și să fie pregătită să învețe mereu ceva nou în această meserie, „trebuie să fii mereu la curent, e ca în Medicină”. Și, tot ca la medic, „când lucrezi la coafor, trebuie să știi să asculți oamenii. Și să-i înțelegi uneori mai bine decât se înțeleg ei înșiși”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News