Atât ministrul Sănătății, cât și coordonatorul campaniei de vaccinare admit că „au discuții”, dar resping amândoi o adversitate.
„Nu există absolut nicio tensiune. Există discuţii şi există un grup de oameni care au încredere unii în alţii şi care discută cât se poate de deschis despre probleme. Evident că sunt discuţii, evident că încercăm să îmbunătăţim lucrurile şi, da, nu este nimic secret, dar nici gând să existe tensiune între mine şi premier sau între mine şi Valeriu Gheorghiţă”, a declarat ministrul sănătății, miercuri, potrivit Agerpres.
Și Valeriu Gheorghiță a avut un mesaj asemănător.
„În general sunt o persoană care nu are tensiuni cu nimeni și nici nu fac amenințări, deci nu este cazul. Sunt discuții punctuale pe care le-am avut cu domnul ministru legate de îmbunătățirea activității strict din punct de vedere tehnic a campaniei de vaccinare. Să nu uităm că Ministerul Sănătății e unul dintre cele mai importante ministere în derularea campaniei de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorgiță, marți, în cadrul unei conferințe de presă.
Declarațiile celor doi vin după ce surse politice au declarat, zilele trecute, pentru ziarul Adevărul, că Voiculescu ar fi dat semnale că medicul militar va fi lăsat să aibă un rol decorativ, în timp ce deciziile esenţiale vor fi mutate la oamenii noului şef de la Sănătate.
Răceala dintre cei doi, evidentă și din nesincronizarea publică a declarațiilor și aparițiilor, a fost însă confirmată și pentru Libertatea de surse din Sănătate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro