Vloggerița nu a vrut să-i divulge numele agresorului, dar a precizat că îl va acționa în instanță pe agresor. Acesta i-a reproșat că ”mi-ai spart marmura, așa se parchează?”.

”E un om puțin mai în vârstă, cred că se învârte pe 40-50 de ani. M-a împins, mi-a smuls telefonul din mână. Brandy l-a prins. Am scos sprayul de piper și am dat spre el. Eu am fugit, iar bărbatul i-a spart capul lui Brandy cu telefonul meu. Am fugit după ajutor. M-am întors după un timp și mă trezesc cu bărbatul de 1,80 metri lângă mine cu un fier de doi-trei metri, de ăla de construcții și mi-l înfige în picior cu toată puterea. L-am blocat cu coapsa și cu mâna”, a povestit vloggerița Tequila.

Acesta a amai spus: ”Se anulează orice fel de valori dacă porți un hanorac cu glugă. Am să merg pe toate demersurile legale. Las legea să se ocupe de el, nu voi, pentru niciodată nu o să vă încurajez să aruncați cu ură nici măcar în cine considerăm noi că merită. Nu e ok să ne facem dreptate singuri”.

Trebuie să știi că indiferent de circumstanțe, de cât de mare, bazat, bogat, ”bărbat”, șmecher sau frustrat ești nimic în lumea astea nu-ți dă dreptul să ataci o persoană, să o bruschezi sau, mai rău, să o agresezi. Mi-a luat câteva zile să trec peste șoc”

Vloggerița Tequila:

 
 

Urmărește-ne pe Google News