Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sorinel Stoiculescu, zis Gely Mondialu, a fost scos în faţa casei, iar lumea s-a îngrămădit să-şi ia adio de la acesta.
Dintre cei prezenţi, îmbrăcați în tricouri cu portretul lui Gely Mondialu, unii purtau măști sanitare, alții nu purtau sau le purtau sub barbă. Câteva rude ale defunctului au leșinat.
La înmormântare a fost prezent, printre alții, manelistul Leo de la Kuweit, a notat Romania TV. El l-a prezentat pe Gely ca ”barosanul familiei”.
La ceremonia funerară a interlopului au fost aduși doi cai albi. De asemenea, s-au încins la proțap un porc și un berbecuț.
Zecile de înregistrări apărute pe rețelele sociale au determinat poliția să se sesizeze.
”La data de 8 noiembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu cu privie la faptul că în orașului Drăgănești-Olt are loc înmormântarea unui cetățean la participă aproximativ 50 de persoane, fără a se respecta măsurile de distanţare socială. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul IJP Olt, Poliția Drăgănești-Olt și Serviciul de Acțiuni Speciale. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei, inclusiv organizatorului, conform Legii 55 din 2020”, a explicat, pentru Gazeta Nouă, Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt la Poliția Olt.
Pe 7 octombrie, Bercea Mondial a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Sentința este definitivă.
Sandu Anghel, condamnat definitiv în mai 2014 la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru tentativă la omor calificat, după ce şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în anul 2011, fusese eliberat condiționat în februarie 2019.
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Bercea Mondial.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro