VIDEO/50 de ani de căsnicie în patru minute. Un pensionar-internaut din Pașcani a făcut un film despre viața soției lui

Din încăperea tapetată cu cărți mai lipsește doar cheseaua cu dulceață. O tavă cu mandarine, o ciocolată bucățită pentru musafiri și ceștile cu cafea sunt pregătite. E ca o vizită la bunici. La vreo zece bunici. Sunt cu toții emoționați. Așa că Aurel Iacob umple tăcerea cu o scurtă autobiografie pe care o are pregătită pentru oricine vrea să o afle. Este și seniorul grupului, are 83 de ani, dar n-ar vrea ca vârsta să fie cea care să-l recomande. Ci realizările sale. Este unul dintre puținii care își mai amintesc de Pașcaniul vechi, fără blocuri, aproape rural, cu terenuri mlăștinoase în zona gării. “ În anul 1969, când am venit eu aici, eram tânăr inginer venit de prin Iași, trimis de către ăia în mod obligatoriu, că era pe timpul comuniștilor și nu puteam să spun că nu vin. Și când am venit aici și când am văzut cum arată orașul, am început să-mi fac o stare de neliniște și să spun: măi, oare am să rezist eu pe aceste meleaguri? Când m-au trimis de la Iași, mi-au spus un singur lucru: te duci la Pașcani și modernizezi Pașcaniul”, spune Aurel Iacob cuminte, stând în fața laptopului. Are și brevete de invenție, are și o istorie pe care a tot vrut să o spună. De aceea, Clubul Seniorilor Internauți a fost locul potrivit pentru ei. Ei sunt pensionarii care fac filme documentare despre Pașcani.

Recomandări

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În 2012 au început cursurile de mânuire a calculatorului pentru pensionarii din Pașcani. De atunci, în jur de 50 de persoane au învățat să se apropie de computer, dar cu frica cu care întinzi mâna spre o viperă. Le era pur și simplu frică să țină mouse-ul în mână. Unde mai pui că nepoții au avut grijă de fiecare dată să-i îndepărteze cu “nu pune mâna, poate strici ceva”. Tocmai de aia Mihaela Cojocaru, directorul bibliotecii și coordonatoarea clubului, le mai spune din când în când: “vă leg mâna cu scotch de mouse”.

“Noi, la vârsta noastră, eram străini de calculatoare, de ce să nu recunoaștem, cu toate că ai noștri copii aveau calculatoare, dar nu știam să umblăm de teamă. Sigur, era greu, eram neîndemânatici, nu puteam ține mouse-ul cum trebuie în mână, aveam fel de fel de probleme, dar răbdarea doamnei directoare ne-a ajutat să ajungem la faza asta în care, după cinci ani, reușim să realizăm filmulețe digitale. Din păcate, noi suntem din generația care n-am prea învățat limba engleză și nu prea știm să pronunțăm în limba engleză astea, dar știm despre ce e vorba, asta e important”, spune Vasile Niță și râde sănătos, cu ochi migdalați. De altfel, primul film documentar care s-a realizat în cadrul clubului a fost despre soția sa. A vrut să îi facă un cadou pentru aniversarea de 64 de ani. Cu toate că și ea venea la club, a reușit cu complicitatea colegilor să adune în 4 minute și jumătate toți cei 64 de ani ai soției. Înglobând cu talent de povestitor partea cea mai importantă: căsnicia lor, copiii, nepoții, armonia. “Am realizat filmulețul, exact despre viața noastră, adică exact cum a cunoscut-o pe ea, unde am cunoscut-o, ce-am făcut până am ajuns la vârsta asta de 64 de ani, copii, mă rog, mie mi-a plăcut foarte mult ce a ieșit. În momentul în care l-am prezentat, soția mea de regulă nu plânge, e o femeie puternică, dar atunci am văzut că… a dat o lacrimă și m-am bucurat că am reușit să o emoționez”, spune  pensionarul de 70 de ani.

Recomandări

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Nu cred că ar putea rezista cineva să nu lăcrimeze la filmulețul atât de sincer al lui Vasile Niță care se încheie așa: „Copila de altădată, Ecaterina, a ajuns la frumoasa vârstă de 64 de ani, așteptând cu emoții ca în 2019 să sărbătorim nunta de aur alături de mine, Vasile, care v-am relatat pe scurt această poveste de viață.”

Pensionarii care fac filme documentare despre Pașcani

Ei sunt naratorii propriilor povești. Cu o voce atât de caldă, cu inflexiunile graiului moldovenesc, dau viață unor episoade din viața Pașcaniului. Modernizarea orașului, atelierele CFR în care lucrau aproape 10 mii de oameni pe vremuri, povestea celui mai întreprinzător director al uzinei, pe urmele căruia au trebuit să plece ca niște adevărați documentariști la Iași. “Și asta a însemnat o împărțire pe echipe. O parte se ocupa cu adunarea de informații de la diferite persoane din oraș, colectarea de poze. După ce făceam toate astea, aici în cadrul clubului am trecut la realizarea filmului. Sigur că s-a făcut  un text, scris pe Word, cu corecturile de rigoare. Se prezenta textul, iar toți ceilalți trebuiau să asculte textul și să-l corecteze eventual, să vorbească despre modul în care a fost conceput textul”, explică bucătăria internă Vasile Niță. Iar Mihaela Cojocaru simte să dea mai mult din casă: “A fost greu pentru că majoritatea domnilor au avut funcții de conducere, au avut oameni în subordine și e mai greu să accepte alte opinii”.

Recomandări

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Are mereu un zâmbet pe față. E semn că se simte tare bine alături de seniori. Și activitatea clubului este cu atât mai greu de realizat, cu cât au rămas doar trei angajați pe toată biblioteca. Nici femeie de serviciu nu au. “Din păcate, Pașcaniul nu prea este generos în asemenea oferte pentru pensionari, pentru că până în urmă cu doi ani existau două cluburi, din păcate în prezent ele nu mai sunt la fel de active, așa că pensionarii din Pașcani își petrec timpul fie prin proiecte personale, fie în dezbateri politice, că unii sunt prinși în partide politice, fie la bibliotecă”, spune cea care îi coordonează pe pensionarii care fac filme documentare.

În ceștile de cafea, zațul așteaptă să i se citească secretele. Câteva coji de portocale și ciocolata e pe jumătate. Tăcerea a fugit. Una dintre doamne ia microfonul și începe să înregistreze vocea pe ultima poveste realizată. “La data de 5 noiembrie 1880 se năștea la Pașcani Mihai Ursache…” În jurul ei se adună toți. Nu, parcă trebuie să mai facă ceva la text. Se mai poticnesc. Mai glumesc. Se despart. Și pentru că suntem în preajma Sărbătorilor, se lasă cu o invitație la masă. Aurel Iacob este și bucătarul grupului. Odată a adus la club și sushi făcut de el cu ingrediente trimise de fiica sa din Italia. “Eu sunt de peste 31 de ani singur singurel și a trebuit să ajung la un consens de a-mi găsi o modalitate de socializare ca să nu mă simt singur”, spune domnul Iacob.

În jurul mesei, aburul ciorbei le dă poftă de continuat discuția despre municipalitate, despre implicarea lor în schimbarea gardurilor din cartier, despre cluburile de pensionari. Dumitru Petrușca are 71 de ani și a fost sudor la atelierele CFR. Este foarte sprinten. Dar un sport preferat este tachinarea lui Aurel Iacob, cu care are mici dezbateri. Activitatea de la club i-a dat speranță că pensia nu înseamnă un sfârșit. Din contră. “Eu mi-am spus în mintea mea de pensionar că după ce ieși la pensie termini cu toate, zicem noi, dar totuși îți mai dă viața lucruri. Eu am ales biblioteca și biserica”.

Citește și: VIDEO/ «Pensiile crescute în jos» din greșeală vor produce efecte în 2018: 25.000 de vârstnici riscă să primească venituri diminuate

Urmărește-ne pe Google News