„Decizia CNA m-a uimit. Promovăm consumul de droguri pentru că în clip o fată linge o grămăjoară de sare?! Poate domnii de la CNA nu ştiu, dar există tequila, o băutură populară la petreceri, ce se consumă cu precădere sub formă de shot-uri. Înainte să dai un shot pe gât, iei o gură de sare. Aşa se bea tequila! De unde până unde promovăm consumul de droguri?!”, a declarat dj-ul trupei, Dan Deneş, pentru ziarul ring.

Potrivit membrilor CNA, clipul „încurajează consumul de droguri” şi „prezintă femeile în ipostaze degradante”.

 „E vorba de un clip care prezintă fantezia unui bărbat. E normal să fie destul de hedonist. Nu e însă nimic degradant în el. Domnii de la CNA nu pot înţelege astfel de lucruri. Au mentalitate comunistă. Îşi manifestă falsele pudori şi interzic clipuri pentru nimicuri, dar închid ochii la adevărata obscenitate ce ne este prezentată zilnic sub formă de talk-show-uri mondene de mare audienţă. Dacă cenzurează clipul nostru ar trebui să cenzureze toată România!”, a tunat Dan Deneş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News