Până nu demult, Grădinița numărul 4 din Ploiești era o clădire greu de reperat, ascunsă în spatele unui gard cenușiu, tipic epocii de tristă amintire. Puțină lume știa că în cartier este o grădiniță, în condițiile în care doar un panou mic, amplasat sus, deasupra intrării în unitatea de învățământ, arăta că acolo este instituție publică.
Situația s-a schimbat în momentul în care educatoarea Nicoleta Enescu a decis să transforme gardul cenușiu într-un ”tablou” plăcut ochiului. Iar rezultatul atrage chiar toate privirile.
Așa a făcut peste tot pe unde a fost
Nicoleta Enescu e mamă pentru fiul ei și pentru copiii de la ”grădi”. Spune că ideea i-a venit într-o zi de primăvară, acum trei ani. Dar nu era o idee nouă. Și la grădinița la care a lucrat înainte, într-un sat din Prahova, a înfrumusețat sălile de clasă, pentru ca cei mici să vină cu drag.
Abia după ce s-a apucat de desenat gardul a constatat că multă lume nici nu știa că în cartierul ”Mihai Bravu” funcționează acea grădiniță.
”Am început să pictez gardul. Îmi amintesc că eram cu o mămică, mă ajuta. A trecut pe drum o doamnă cu un copil, s-a uitat cu atenție și i-a spus celui mic: nici nu știam că aici e grădiniță. Atunci mi-am dat seama că indiferent cum iese, bine, rău, tot va fi bine”, spune profesoara.
La început, acum vreo trei ani, au fost pictate doar câteva panouri din gardul cenușiu. Cu o săptămână înainte de deschiderea noului an școlar, Nicoleta Enescu și cealaltă educatoare din grădiniță, Georgiana Teodorescu, au venit în weekend de acasă ca să picteze tot gardul.
”Am cumpărat o cutie de vopsea lavabilă pentru exterior și niște colorant. Nu ai nevoie de bani mulți să faci ceva frumos”, spune profesoara.
Și totuși, cât a costat vopseaua? Până într-o sută de lei, mărturisește ea.
Mai mulți copii la grădiniță
Spune că de când cu gardul, numărul celor care au venit să-și înscrie copiii la grădinița de cartier a crescut.
::placeholdeR–>
Întrebată dacă îi convine faptul că are tot mai mulți copii la grupă, în condițiile în care unele colege de-ale sale se plâng de numărul mare de copii înscriși și și-ar dori mai puțini, Enescu spune simplu: ”Nici nu mi-a trecut prin cap să gândesc așa”.
E clar, e pasiune. Pasiunea unei pictorițe? ”Nu. Nu sunt pictoriță” răspunde cu modestie profesoara. Și adaugă: ”(…) dar am convingerea că fiecare își pictează viața în culorile sufletului său, iar grădința asta e o parte din viața mea”.