«Sunt toţi sănătoşi şi au crescut»
Şi astăzi, la un an de la tragedie, familiile lor păstrează o legătură strânsă cu preotul care le-a întărit sufletele în clipele grele. “Duminica trecută, gemenii Radu Marian şi Ştefan Marin au fost aduşi de părinţi pentru împărtăşanie, iar marţi au venit la biserică şi gemenii Ştefan şi Ana. Slavă Domnului, sunt toţi sănătoşi şi au crescut, să nu-i mai recunosc”, ne-a mai mărturisit preotul Tudor Peiu.
Candele şi ursuleţi de pluş pentru bebeluşi
Cu sufletele sfâşiate de durere şi cu ochii scăldaţi în lacrimi, mămicile care şi-au pierdut pruncii în incendiul de anul trecut au păşit, ieri, puţin după ora 17.00, pe trotuarul din faţa spitalului în care pruncii lor şi-au găsit sfârşitul. Au venit pentru a aprinde o lumânare şi pentru a ţine un moment de reculegere în amintirea celor şase suflete nevinovate ajunse mult prea repede în Ceruri. Alături de ele s-au aflat şi reprezentanţi ai organizaţiei E.M.M.A., fundaţie înfiinţată de Bianca Brad. (Monica Stan)
Mărturiile dezastrului zac în laboratorul din Petroşani
Echipamentele medicale din “salonul groazei” de la Maternitatea Giuleşti se află şi acum la un institut din Petroşani, care a făcut expertiza tehnică şi a stabilit cauzele care au dus la tragedie. 30 de specialişti de aici au muncit la expertiza tehnică, de 700 de pagini, care a ajuns la autorităţi încă de anul trecut. (Relu Costin)
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!