UPDATE 14:40: Autoritățile din Hunedoara au făcut un prim bilanț al pagubelor provocate de inundații: peste 380 de gospodării au fost afectate, iar 282 de persoane au fost evacuate din calea apelor. De asemenea, din cauza viiturii, pe o porţiune de câteva zeci de metri, în zona Valea de Peşti, a fost distrusă infrastructura DN 66A Petroşani – Valea de Brazi, ceea ce a dus la izolarea localităţii Câmpul lui Neag.
„Peste 400 de pompieri, jandarmi şi poliţişti
au acţionat vineri în oraşele Văii Jiului pentru a limita efectele puternicei
viituri ce s-a produs pe Jiul de Vest. Echipele MAI au fost sprijinite de 20 de
salvamontişti şi 150 de lucrători ai Apelor Române şi ai autorităţilor locale.
Pentru desfăşurarea misiunilor de salvare şi de limitare a efectelor produse de
revărsarea apelor s-a acţionat cu 122 mijloace tehnice şi utilaje,” se arată în
comunicatul transmis de Prefectura Hunedoara.
UPDATE 12:25: Magistrala de apă care alimentează vestul Văii Jiului a fost ruptă pe o distanță de 100 de metri. Sunt patru localități în care furnizarea apei potabile se face cu restricții majore: Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa.
„ Până la Petroșani alimenta. O să reluăm furnizarea, am început și lucrările în această dimineață și la partea de conducte și la partea de alimentare, o să o rezolvăm. Am avut o conductă secundară pe partea de la Uricani în jos, unde furnizez apă. Am probleme și cu energia electrică, lucrez cu trei echipe de la ENEL, am avut trei stâlpi doborâți”, a declarat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara pentru ziarul Libertatea.
De asemenea, prefectul a spus că mina din Lupeni a fost inundată.
„Probleme sunt și la Lupeni, unde la mină, ieri, a intrat apa și cel puțin 4-5 zile va dura până evacuăm apa din subteran și repunem instalațiile în funcțiune. Nu o să mai am cărbune și dacă nu mai am cărbune, nu mai pot furniza cel puțin săptămâna viitoare apă caldă pentru Deva. Sunt consecințe în lanț, în tot județul, nu doar în Valea Jiului. Cel târziu spre joi o să normalizăm situația”, a mai explicat prefectul.
Un număr de 370 de angajaţi au fost evacuaţi ,vineri, din subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, după ce apa din inundaţii a intrat, prin puţul de acces al minerilor, până în zona galeriilor, unde a ajuns la nivelul de un metru.
Intervenția echipajelor de salvare este
îngreunată, deoarece drumurile de acces sunt afectate de ape.
Circulaţia rutieră este întreruptă, sâmbătă,
pe două drumuri naţionale – DN 66A în judeţul Hunedoara şi DN 1R în judeţul
Cluj – şi un drum judeţean din Gorj, din cauza ploilor abundente şi
inundaţiilor din ultimele zile, anunţă Centrul Infotrafic.
Astfel, DN 66A Uricani – Câmpul lui Neag este blocat, la kilometrul 27+900 de metri, în judeţul Hunedoara, traficul auto fiind deviat provizoriu pe un drum logistic, pe creasta barajului, potrivit ziarului local ReplicaHD.
„ Sunt probleme și pe drumurile naționale, imediat după baraj s-a făcut o groapă imensă și am restabilit circulația, cel puțin să trec cu utilajele în sus, unde erau izolați. Am adus utilajele grele de la Craiova pentru podul de la Câmpul lui Neag. Lucrez în continuare cu ISU la evacuarea apei din locuințe”, a mai spus Vasilică Potecă.
Sute de oameni au fost evacuați și mai multe
elicoptere au survolat , vineri, perimetrul, în căutarea celor surprinși de
viituri. Pe Valea Jiului, în 24 de ore au căzut 175 de litri de apă pe metru
pătrat, un record istoric asociat acum cu mari pagube.
„Niciodată nu s-a întâmplat ca și Jiul din spatele nostru să fie atât de mare, să iasă fectiv din matcă. Nu ne puteam imagina că se poate întâmpla. Avem o adâncime de 5 metri de apă”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni pentru Știrile HD 365.
Municipiul Lupeni a fost izolat câteva ore,
după ce Jiul a inundat şi singurul drum care face legătura cu restul Văii
Jiului.
Judeţul Hunedoara se află sub incidenţa avertizării meteo cod portocaliu caracterizată de averse torenţiale şi cantităţi însemnate de apă pe metru pătrat. De asemenea, bazinele hidrografice ale Jiului, Mureşului şi Crişului Alb sunt vizate de o avertizare cod portocaliu până azi la ora 14.
Reprezentanţii Apelor Române anunță că unda de
viitură se deplasează către judeţul Dolj.