ComenteazăInterviu realizat de Claudiu Săftoiu
- Domnule Marius Oprea, ca istoric, v-ați petrecut întreaga viață profesională cu studierea regimului comunist și a personajelor acestuia. Cum se văd astăzi, după 28 de ani, zilele Revoluției Române din 1989?
Acum, apele s-au mai liniștit. Pe lângă investigația judiciară care se apropie, și ea, de final, așa cum am aflat de la Parchetul General, din punct de vedere istoric, faptele decelându-se în timp, și aflându-se foarte multe amănunte legate de succesiunea evenimentelor de atunci, cred că în următorii doi ani, la aniversarea a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989, vom avea inclusiv o monografie istorică serioasă asupra evenimentelor. În ceea ce mă privește, am avut norocul să am acces la declarații date în fața ”Comisiei de anchetă Gabrielescu”, prima comisie care a analizat evenimentele din 1989. Aici găsim o serie întreagă de elemente foarte interesante. Ancheta Parchetului General face abia acum lumină asupra evenimentelor. Ce e important de notat este că Parchetul a stabilit că mult clamatul ”vid de putere” nu a existat, în decembrie 1989.
- Sunteți de acord cu asta?
Da, bineînțeles. Am fost de acord înainte ca Parchetul General să ajungă la această concluzie. În 1994, am avut onoarea să fiu consultant la un film documentare realizat de televiziunea BBC, despre Revoluția Română. John Simpson, realizatorul acestui documentar, mi-a dat voie să folosesc casetele audio, cu toate interviurile integrale luate atunci, și unul dintre protagoniștii principali ai evenimentelor, aș spune, generalul Nicolae Militaru, cel care avea să ajungă și ministrul Apărării, mi-a oferit, în 1994, o perspectivă destul de amplă asupra evenimentelor care au precedat Revoluția Română. Militaru a vorbit în special despre complotul care a existat, pentru răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Un complot pus la cale în interiorul Ministerului Apărării Naționale, la începutul anilor 80, concretizat mult mai exact în urma unui contact pe care generalul Militaru l-a avut în august 1987, cu consulul sovietic de la Constanța.
Marius Oprea: ”Generalul Militaru era împuternicit, să zic așa, inclusiv de aripa politică a acestui complot, condusă de Ion Iliescu, secondat de profesorul Virgil Măgureanu, să ia contact cu sovieticii”
- Din câte se știe, generalul Militaru a fost agent sovietic.
Da. Generalul Militaru a fost deconspirat ca agent GRU (Serviciul de Informații Militare Externe al URSS, n.r.). El a fost urmărit ca atare, de către UM 110, din cadrul Securității, care era focalizată pe contraspionaj pe țările de Est.
- Să nu-i fi știut Ion Iliescu aceste calități atunci când l-a numit ministru al Apărării Naționale?
Știa foarte bine, dar făceau parte din aceeași echipă, de agenți sovietici, aș spune. Ion Iliescu, probabil, era deja cunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceaușescu. Despre această calitate a lui se vorbea deja în mediile occidentale. Au apărut inclusiv la ”Europa Liberă” aserțiuni legate de acest fapt, că Ion Iliescu urmează să îi succeadă lui Nicolae Ceaușescu, ca un lider perestroikist al României, după răsturnarea cuplului dictatorial. Revin la întâlnirea lui Militaru, din 1987, de la Consulatul Sovietic de la Constanța. El spune că l-a înștiințat pe consul în legătură cu existența acestui complot, pentru răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Consulul a plecat, a revenit după 15-20 de minute și l-a înștiințat în legătură cu poziția neoficială, bineînțeles, a Moscovei față de această posibilitate de răsturnare din interior a lui Nicolae Ceaușescu. Consulul i-a zis așa: ”Vă garantăm că nu se va întâmpla în România ce s-a întâmplat în Cehoslovacia în 1968, adică trupele sovietice nu vor intra pe teritoriul României, și că Uniunea Sovietică va fi primul stat care va recunoaște noua putere”. Adică, de la Moscova li s-a ”dat verde”, cum se spune. Nicolae Militaru spune că inclusiv segmente din fosta Securitate colaborau cu ei, în sensul în care nu raportau mai sus asupra întâlnirilor pe care ei le aveau.
- Vreți să spuneți că Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului, era depășit?
Iulian Vlad era persoana care cunoștea cel mai bine situația dezastruoasă în care se afla România. Țara se afla într-un colaps economic, într-un faliment economic nedeclarat. Ceea ce s-a întâmplat la Brașov, în 15 noiembrie 1987, a fost primul semnal al acestei situații. Marile întreprinderi de pe platformele industriale din România erau practic în incapacitatea de a-și mai realiza planul, fie și la jumătate, multe dintre ele. (…)
- Dar șeful Securității, Iulian Vlad, avea cunoștință despre grupul de ”complotiști”, așa cum îi numiți?
Da.
- Și nu i-a spus lui Ceaușescu? Nici despre tentativele de asasinat? Parchetul Militar susține ipoteza că ar fi fost trei la număr.
Cheia se află aici, la unul dintre înalții ofițeri din Securitate, generalul Neculicioiu, decedat, care a condus unitatea de contrainformații pe țările de Est. Cred că mai degrabă Neculicioiu ar fi dat cu țârâita, legate de acest complot, raportând mai departe că ei nu prezintă niciun pericol potențial la adresa cuplului dictatorilor. Dar lucrurile merseseră deja departe. Militaru relatează că ei pregătiseră o acțiune, pentru primele luni ale anului 1990. În ianuarie, urma să le sosească niște arme speciale din Israel, cu tranchilizante.
Marius Oprea: În momentul în care Ceaușescu decidea să meargă la Băile Olănești, el și Elena Ceaușescu urmau să fie împușcați cu gloanțe tranchilizante
În momentul în care Ceaușescu decidea să meargă la Băile Olănești, el și Elena Ceaușescu urmau să fie împușcați cu gloanțe tranchilizante, să se convoace o ședință extraordinară a Comitetului Central și Nicolae Ceaușescu să fie înlocuit cu Ion Iliescu. Acesta era planul. Însă tot acest plan a fost deturnat de cele ce s-au întâmplat la Timișoara. Decizia de scoatere a pastorului Laszlo Tokes din locuința sa și mutarea în domiciliu obligatoriu a făcut ca, pe 16 decembrie 1989, să se adune cam 200 de oameni la domiciliul pastorului. Atunci s-a întâmplat aceeași greșeală ca la Brașov: primarul Timișoarei, Petre Moț, s-a dus să discute cu protestatarii. Nu a făcut decât să aprindă spiritele. De la solicitarea de a nu pleca pastorul Tokes din locuința sa, protestatarii au ajuns să strige ”Libertate!”, ”Dreptate!”. Primarul a plecat de acolo, manifestații au continuat să scandeze, s-au îndreptat spre sediul Comitetului Județean de partid și manifestația s-a amplificat. A doua zi, în 17 decembrie, a început o manifestație mult mai puternică pe străzile Timișoarei. Comitetul Județean de partid a fost luat cu asalt, a fost dată jos stema cu însemnele Partidului Comunist, un fapt foarte grav. Uzând de prerogativele. Unitățile care păzeau ”Județeana” de partid, au răspuns cu tunuri de apă, cu gaze lacrimogene, împrăștiind mulțimea. Nu a fost de ajuns. Ceaușescu, extrem de furios, în aceeași zi a a convocat o teleconferință cu cadrele responsabile de la Timișoara. Între timp, ajunsese acolo generalul Ion Coman, cu un desant de generali din armată și din interne. Este vorba de generalii Stănculescu, Gușă și Chițac, de generalii Velicu și Mihalea, din miliție, și generalul Emil Macri, din Securitate.
- A doua zi, Ceaușescu a plecat într-o vizită oficială în Iran, lăsând-o pe Elena Ceaușescu la conducerea țării, alături de Emil Bobu și Manea Mănescu.
Da. La teleconferința de pe 17 decembrie, Ceaușescu i-a întrebat pe generali de ce nu au respectat ordinele. Este vorba despre un ordin mai puțin cunoscut, ordinul 2600, din 5 iulie 1988, al ministrului de Interne Postelnicu, care, în urma manifestației de la Brașov, din 11 noiembrie 1987, autoriza trupele din ministerul de Interne să răspundă cu foc, în cazul atacării sediilor de partid. Mai mult, s-a dat ordin ca și armata să fie scoasă în stradă. Ceea ce s-a și întâmplat: au fost primele victime la Timișoara. E vorba de 64 de morți și 208 răniți.
- Parte dintre ei au fost incinerați, la ordinul Elenei Ceaușescu.
Da. Parte dintre morții de la morga spitalului din Timișoara, 40 la număr, au fost încărcați, în noaptea de 17 spre 18, și au fost incinerați la crematoriul ”Cenușa” din București. Cenușa lor a fost aruncată într-un canal.
- Prin urmare, la Timișoara a tras armata. Nu trupele de securitate sau alte trupe speciale.
A tras armata. Armata a fost scoasă în urma amplificării situației. Pe 18 decembrie, situația se mai liniștise. În urma prezenței trupelor pe străzile Timișoarei și a faptului că trăgeau direct în oameni, populația a avut un moment de recul. În întreprinderi se instituise pază militară, Gărzile Patriotice fuseseră, de asemenea, mobilizate. Situația părea să fie sub control, se calmase. Din acest motiv, Ceaușescu a plecat într-o vizită pe care deja o amânase de mai multe ori.
- Situația se mai calmase, după ce muriseră zeci de români împușcați pe străzi.
Se pare că nu l-a tulburat prea mult acest fapt. Ceea ce s-a încercat a fost mușamalizarea crimelor comise. Ei continuau să creadă că este rolul unor huligani, așa cum fuseseră în mod fals, de amestecul unor agenturi străine. Era un joc întreținut și de cadre din Securitate. Dacă o fi vorba de unu, doi agenți, aflați printre manifestanții de la Tokes, nu este exclus. Dar nu ei au jucat rolul determinant.
Marius Oprea: Rolul determinant în declanșarea revoltei de la Timișoara l-au avut nemulțumirile legate de situația în care toți românii ajunseseră.
- Lucrurile s-au rostogolit, de la simpla nemulțumire legată de interdicția pusă lui Laszlo Tokes, și s-au transformat în manifestații anti-regim.
Da. Pe principiul bulgărelui de zăpadă. Modelul de declanșare a revoltei de la Timișoara seamănă la indigo cu ceea ce s-a petrecut la Brașov în 15 noiembrie 1987. A fost vorba de o scânteie la Brașov, în secția 440. Oamenii, nemulțumiți că primiseră pe fluturaș 0 lei la lichidare, s-au revoltat.
- Pe 21 decembrie, acum 28 de ani, Ceaușescu ținea un ultim discurs, în fața unei mulțimi uriașe.
După ce s-a întors, pe 20 decembrie, a apărut la televizor, spunând că la Timișoara sunt ”huligani”, ceea ce a încins spiritele. Deja Piața Operei era ocupată de manifestanți, trupele se retrăseseră în mare parte în cazărmi. Aveau loc negocieri între trimișii Elenei Ceaușescu – Emil Bobu și Constantin Dăscălescu – și manifestanți, să negocieze ceea ce nu era de negociat: înlăturarea lui Ceaușescu. Manifestația deja se radicalizase. Nu mai cereau doar ”Libertate!”, ”Dreptate!”. Cereau ”Jos Ceaușescu!”, în mod clar, evident și asumat. Față de situația de la Timișoara, un oraș închis, sub controlul trupelor care nu au mai îndrăznit să tragă, pentru că deja numărul manifestanților era mult prea mare, Ceaușescu a ales varianta politică, pentru a arăta că majoritatea populației este cu el. Acestea au fost rațiunile de convocare a mitingului.
- Care s-a dovedit o mare greșeală. S-a transformat într-o contramanifestație.
S-a transformat într-o manifestație, de astă dată sub impulsul unei provocări executate din umbră. Aici este rolul unor servicii secrete străine, prin instalarea acelor simulatoare de creat panică, în zona Comitetului Central. În opinia mea, aici este rolul jucat de agentura GRU, de spionaj militar sovietic, care avea în cadrul armatei destul de mulți agenți, cu grade foarte mari. Sistemele acestea de creat panică au fost achiziționate în 1987, de către armată, pentru trupele speciale de desant.
- Ca să înțelegem. Planul acesta al ”complotiștilor”, cum numiți dumneavoastră grupul constituit în anii 80, a fost devansat de scânteia de revoltă de la Timișoara.
Așa e. Ceea ce s-a întâmplat, după discursul lui Ceaușescu din piață, seamănă cu ceea ce s-a întâmplat pe 16 decembrie la Timișoara. Adică o foarte puternică represiune îndreptată împotriva manifestanților. La fel, armata a ieșit și a tras, foarte probabil și unități ale Securității. Și la București s-a înregistrat un mare număr de victime.
- Să precizăm că omorurile au fost tot la ordinul familiei Ceaușescu.
Tot la ordinul Ceaușeștilor. A fost un mare număr de victime, peste 1.000 de arestări, la Jilava, cum au fost o mie de arestați la arestul din ”Popa Șapcă”, la Timișoara. Numărul morților ajunge la 1.166, cu tot cu numărul morților, după 22 decembrie. Până atunci, totalul morților din Timișoara și București a fost de 271. Ceea ce trebuie reținut este că numărul morților este de 5-6 ori mai mare după 22 decembrie. Aici este marea problemă. Pornind de la instalarea acelor simulatoare de panică și încheind cu sosirea la Comitetul Central a lui Ion Iliescu, avem momentele în care, practic, s-a pregătit și, practic, s-a dat o lovitură de stat, Revoluția. Revoluția care a plecat de la ”Dreptate!” și ”Libertate!”, și care a ajuns la ”Jos comunismul!”. Revoluția populară se radicalizase cu totul. Nu mai doreau numai înlăturarea lui Ceaușescu, cereau jos comunismul, jos sistemul. Această abordare depășea cu mult inclusiv ceea ce se petrecea în țările din jurul nostru. Acolo, printr-o revoluție de catifea, îi înlocuiseră pe staliniști cu comuniști mai moderni.
- Românii au cerut o resetare a țării, practic, în decembrie 1989.
O resetare a întregului sistem.
- Interesant este că, în 1989, în lipsa tehnologiei de azi, care permite solidarizarea prin social-media, mobilizarea românilor s-a făcut din gură în gură, prin pânza care s-a extins în toată țara, a relațiilor interumane.
Ceea ce s-a întâmplat la Revoluție ne demonstrează că, cu toate eforturile, regimul comunist nu reușise să distrugă societatea civilă. Societatea civilă se atomizase, se mutase la bloc. Dar exista, în grupuri mici, de două-trei persoane, care se întâlneau în bucătărie, ascultau ”Europa Liberă”. A existat o rezistență pasivă, foarte multe acte de rezistență la regim. Securitatea avea, zilnic, zeci și sute de oameni care erau atenționați, avertizați. Lovitura de stat a fost dată pentru a pune capac revoluției, pentru a pune capac acestui slogan: ”Jos comunismul!”, care îi deranja foarte tare. (…)
Pe perioada 22-25 decembrie 1989, au început diversiunile cu teroriștii.
Marius Oprea: ”Majoritatea victimelor, așa cum a stabilit generalul Dan Voinea, cât timp a investigat el dosarele Revoluției, sunt rezultatul unui ”friendly fire”
Oameni au căzut pradă fie armatei, care luase drept ”teroriști” grupuri de susținători ai Revoluției, înarmați la comisariatele militare. Acolo s-a dat armament pe bază de buletin, care erau chemați la televiziunea publică, să apere Revoluția. De fapt, aici a fost miezul diversiunii. Oamenii erau chemați să devină victime ale acestei lovituri de stat, care în esență este o contrarevoluție. Ceea ce au făcut Ion Iliescu și echipa lui instalată la Comitetul Central, începând cu 22 decembrie, cu toate diversiunile lansate, a fost să înăbușe revoluția anticomunistă. (…) Acum nu mai era vorba să se deschidă focul împotriva manifestanților, ci a ”teroriștilor”. Adică să se creeze un climat de nesiguranță.
- Adică au fost înarmați civilii manifestanți, arătându-li-se niște presupuși teroriști.
Arătându-li-se un pericol imaginar.
(Partea a II-a a interviului cu istoricul Marius Oprea va fi publicată în ediția Libertatea de vineri 22 decembrie 2017.)
Citește și: