Vineri, în localitatea Suseni, două echipaje
pirotehnice de la Detașamentul de Pompieri Pitești și Detașamentul Special
Pirotehnic au efectuat o distrugere a muniției neexplodate, cu proveniența din
Primul și Al Doilea Război Mondial, găsite pe teritoriul județului Argeș.

Astfel, șase proiectile explozive cu calibrul cuprins între 57 mm și la 210 mm, plus două grenade de mână defensive au fost distruse într-un spațiu atent ales, scrie Știri Muntenia.

La fața locului un echipaj cu o autospecială
de intervenție cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de
la Detașamentul de Pompieri Bradu au asigurat măsurile specifice și de
prevenire și stingere a incendiilor și posibila intervenție medicală pe timpul
misiunii.

Pe timpul misiunii nu au fost probleme, la
fața locului a fost prezent și un echipaj de poliție, care a asigurat
restricționarea traficului în zonă și siguranța în poligon.

 
 

Urmărește-ne pe Google News